Pasul 2 – Cumpărați alimentele împreună

Pasul 2 din Ghid pentru copilul care nu manâncă e să cumpărați mâncarea împreună cu copilul.

Între 6 luni și 1 an, copilul, dacă este luat la cumpărături de către părinții lui, primește rolul de a sta în scoică, în căruțul de supermarket, cu ochii în fiarele și instalațiile de aer condiționat din tavan. Asta în timp ce voi trageți de pe rafturi, stați la coadă, fâșâiți pungi, scăpați mere pe jos și alergați după ele sau loviți căruțul, din greșeală, de căruțul vecinului din față.

Între 1 an și 3 ani, copilul stă crăcănat în căruțul de supermarket sau, la alea mai child-friendly, copilul stă sub căruț, în caroseria unei mașini de jucărie, atașată la căruciorul de cumpărături. Și mișcă de un volan cu pasiune și cu intrigă, neînțelegând la ce servește roata aia care, deși se învârte continuu, nu declanșează vreo modificare în univers.
Pentru că se plictisesc repede și cer jos, părinții le îndeasă câte o pungă de pufuleți, câte o acadea sau câte o ce-găsește-fiecare-de-mâncare pe la rafturi, ca să împiedice „revolta” copilului și manifestarea ei care ar putea duce la…

…un copil care să devină conștient de ce se întâmplă cu mâncarea în viața lui.

Copiii nu știu de unde vine mâncarea. Ei trăiesc ani buni fără să știe nici măcar că piureul ăla de i-l dai la fiecare masă are, la bază, niște fructe sau legume superb create de Designer. Nu știu că portocala are coajă. Nu știu că în supă există niște legume colorată atractiv fiecare. Nu știu că brânza se face din lapte. Care lapte? Laptele vine din cutii? Și atunci cu țâțele alea de sub vacă din cartea cu povești ce e ?

Da, copiii trebuie să participe activ la cumpărături împreună cu voi. Nu doar ca să înțeleagă rostul banilor și al „Vreau asta! Nu-ți iau, că n-avem bani!„, ci pentru ca ei să realizeze că ceea ce mănâncă atunci când le înfigeți voi lingurița în gură este, de fapt, o poveste extraordinar de diversă și de fascinantă.

E adevărat, și eu aș vrea ca Fiica mea să meargă în grădina noastră și să rupă o roșie ca să mi-o aducă la masă, doar că n-am reușit (până acum). Atunci, e musai ca Fiica mea să meargă să ia o roșie de acolo, din cutia aia și să mi-o aducă să o punem într-o pungă. Și un morcov. Și o salată. Și un măr. „Alege tu unul gustos!” Și o căpșună: „Cumpărăm doar una, pentru tata, sau vrei să îți rămână și ție una?„

Mai mult, mergeți cu copiii la piață! Este o experiență fantastică, pentru că, la piață, dacă vă îmbrăcați frumos fetița sau dacă le lăudați marfa „țăranilor”, primiți, fără niciun dubiu, diverse alimente ca să le gustați. Ceea ce e fantastic pentru un copil!

Când mergem la piață, târâm de o sacoșă cu dreapta și cu stânga târâm de un copil. „Stai aici lângă mine!„, „Nu te miști de aici!„, „Unde ai plecat, mă, ți-am zis să nu pleci de lângă mine că te pierzi!„
„A vrut doamna să îmi dea să gust o cireașă!„
„N-ai voie nespălată!” Și poc!, una peste mână, ca să nu ducă la gură cireașa nespălată. Copilul începe să plângă. Băbuța zice „Lasă-l, mamă, că nu moare de la o cireașă…„
Tu îl tragi furioasă de mână și, când ajungeți acasă, după ce ai spălat bine cireșele, nu înțelegi de ce nu mai vrea să se atingă de ele: „Ah, de alea nespălate voiai, acu’nu îți mai trebuie, ă? M-am săturat de mofturile tale!„
:(((((

Rewind…derulăm înapoi.

Luați-vă copiii cu voi la piață! Luați-i în brațe, astfel încât să vadă și ei tarabele, multitudinea de culori, multitudinea de arome, agitația, mâinile întinse ale precupeților care te invită să guști din strugurii lor, din nucile lor, din roșia lor, din cireșele lor, „ba din astea, că astea sunt fff dulci!” 🙂

Când treceți pe lângă tarabe. Numiți fiecare aliment și indicați-l cu mâna. Dacă vă simțiți penibil că e a treia tarabă la care spuneți „morcov, ceapă, pătrunjel, țelină”; „ceapă, morcov, pătrunjel, țelină”; „țelină, ceapă, morcov, pătrunjel”, nu vă simțiți penibil!
1. Copilul învață să identifice alimentele. Puteți chiar să îl invitați să vă ajute, întârziind să nominalizați atunci când puneți mâna pe o legumă.
2. Copilul simte, astfel, dorința de a atinge și el, dorința de a simți și el, dorința de a identifica el și de a își face, astfel, noi „prieteni”.

În plus, întrebați-i pe vânzători, cu voce cât mai tare:
NU „Cum sunt roșiile?”
CI „Roșiile astea sunt de alea dulci tare, așa-i?”

NU „Sunt acri strugurii ăștia?”
CI „Strugurii ăștia sunt de ăia care îți fac buzele ca și cum te-ai da cu ruj, nu?” (Desigur, o replică menită să impresioneze o fetiță. Dacă aveți băiat, poate vreți să schimbați cu una mai potrivită: „Strugurii ăștia sunt de ăia de nu mai reușesc să albesc olița după ei, așa-i?” :))) glumesc

NU „Cu cât dai kilu’ de căpșuni?”
CI „Ah, cum miros căpșunile astea, dau oricât pe un kilogram!”

Care e ideea: felul în care te exprimi față de mâncare îl poate atrage pe copilul tău sau îi poate provoca dezinteres. Gândește-te cum te-ai simți tu dacă ai merge cu mama ta la piață și ai auzi-o punând întrebările de mai sus… 

În plus, cere să MIROȘI, dacă nu vrei să GUȘTI, pentru că nu sunt spălate. Imaginează-ți cum ai simți tu dacă ai fi la piață și soțul tău s-ar opri la tarabe și ar scoate sunete de genul: „Mmmmmm, astea-s roșii românești!” sau „A o u ă l e u, piersicile astea sunt de alea zemoase!” sau „Aaaaah, să ajungem mai repede acasă și să îmi fac o salată de asta care miroase a primăvară!” Cum ai simți tu (în gură)?
Creierul abia așteaptă inputuri verbale ca să provoace reacții fizice.

Și, la final de articol, vreau să vă povestesc cum am ajuns eu îndrăgostită de vișine. Da, vișinele alea acre pe care foarte puțini oameni le mănâncă așa, crude. Mamaia mea avea în curtea casei un vișin. Pe care l-am plâns când a trebuit să vândă casa aia aproape cum i-am plâns pe bunicii mei :((( Când eram de-o șchioapă și au apărut vișinele, mamaia mea mi-a pus o crăticioară legată cu o sforicică în jurul gâtului și mi-a spus să urc pe casă și să adun vișine, că trebuie să le pună la compot. Și de câte ori mă urcam pe casă cu tataia, dragul de el, mamaia striga din 5 în 5 minute: „Nu mânca, îmi trebuie pentru compot!„, iar mai stătea, iar îmi striga „Codiță, dacă mănânci atâtea, nu îmi mai ajunge și pentru compot!” :)))

Știu că nouă nu ne e la fel de ușor astăzi să ne urcăm copiii în copac, de aia vă rog să îi duceți pe copii la piață și să îi lăsați să se urce pe tarabe 🙂

 Aici găsești Pasul 1 – Pregătiți masa împreună