Ah, cât de greu e să fii Dumnezeu! Abia după ce am devenit părinte, mi-am dat seama ce rol mi-am dorit și eu să am în viața asta: să fiu dumnezeu pentru copilul meu. Adică să fiu răspunzătoare de viața fetiței mele din prima clipă și până în ultima, pentru că știi și tu că, indiferent ce vârstă are copilul tău, chiar dacă are copii la rândul său, tot copil îl vezi. Să îl apăr, să îl hrănesc, să îl iubesc, să îl feresc, să îl cresc, iată câteva dintre obligațiile pe care le are fiecare părinte, din clipa în care a devenit părinte și ... fără pauză, fără sfârșit. Una dintre obligațiile pe care le ai și, după părerea mea, cea mai intensă, este să îl aperi pe copilul tău în clipa în care iese din casă, când părăsește perimetrul pe care îl consideri tu ca fiind safe, sigur, protector. Adică pe stradă. Mereu am auzit părinți care spun că ar fi vrut ca, odată cu copilul, să fi primit și prospectul la el, ghidul de folosire, instrucțiunile, astfel încât să știe ce să facă și mai ales ce să nu facă în relația cu copilul. Scriu acest articol ca și cum ar fi un ghid inclus în buzunărașul copilului tău, ca să scapi de frica față de ce i s-ar putea întâmpla copilului tău pe stradă, ca pieton: 1. Ține-l pe copil de mână. 2. Încearcă să vezi lumea, strada, mașinile cu ochii lui. Mici.