“Meseria” asta a mea care mă ocupă cu copiii mofturoși îmi aduce în viață femei pe care e musai să le iubesc. Da, știu că “dragoste cu sila nu se poate”, însă, de cele mai multe ori, metoda prin care le ajut să îi determine pe copilași să accepte mâncarea e… să le iubesc!
În cele mai multe cazuri, discuțiile mele cu mamele de mofturoși încep cu:
- “Nu mai știu ce să îi mai fac!”
- “Nu înțeleg ceee vreeeeaaaa!”
- “Da, îl oblig să mănânce! Știu că fac rău, dar asta fac!”
- “Copilul ăsta parcă e pus să mă omoare!”
După care urmează detalii dintre cele mai provocatoare despre copilașul care NU mănâncă mai nimic.
Mă uit în ochii acestor femei și le văd până în suflet: mă caută doar femei frumoase, senine, satisfăcute că au ajuns mame, împlinite cu viața lor de până acum. Doar că ele nu apar în cadru. În fereastra de skype apar femei obosite, încercănate, cu ochii tremurând-ca-să-nu-mă-înece-în-lacrimi, cu gura tremurând ca-să-nu-scape-vreun-geamăt, cu palmele tremurând ca-să-nu-se-vadă-încrâncenarea, cu corpul contractat ca-să-nu-se-dezlănțuie-furia. Știi și tu despre ce vorbesc, așa-i?
“Ce simți?”
“Simt că nu sunt o mamă bună.”
Am mai spus în articole, spun mereu în conferințe și în ședințele personalizate: eu CRED că o mamă bună este cea care cere ajutorul atunci când simte că are nevoie. Cei mai mari lideri, cei mai de succes oameni sunt cei care cer ajutorul. Ce face managerul toată ziua? Îi cheamă pe subalterni și le cere ajutorul. Ce face subalternul toată ziua? Nu cere ajutorul. Dacă l-ar cere, poate că managerul ar crede despre el că nu se pricepe și l-ar da afară.
Mamele cred că a cere ajutorul este egal cu am eșuat, nu am știut, “ce mamă sunt eu, dacă nu reușesc să îmi fac copilul să mănânce?” Doar atunci când cereți ajutorul aveți șansa să deveniți mame mai bune. Fiecare feliuță de informație, fiecare om priceput care vă intră în viață vă face o mamă care știe azi mai mult decât ieri.
Așadar, din clipa în care ai ajuns să stai de vorbă cu mine, ești deja o mamă mai bună!
Și, totuși, ce le face pe aceste femei să creadă că nu sunt mame bune?
- Când copilașul tău de 10 luni nu deschide gura sau stă cu mâncarea în gură minute în șir, după care o scuipă
Sau - Când copilașul tău de 4 ani nu mănâncă decât pasat
Sau - Când copilașul tău de 7 ani își blochează gura cu mâinile de câte ori e vorba despre mâncare
Sau - Când copilașul tău de 9 ani nu mănâncă decât dacă îi dai cu lingurița tu, maica-sa…
…devine evident că nu ești o mamă tocmai bună, deși eu mă feresc să folosesc această etichetă. Să spunem o mamă care nu reușește să își sprijine copilul să se dezvolte armonios.
Și aceste femei mă caută ca să le ajut să înțeleagă de ce se poartă copilașii lor astfel.
Eu nu mă ocup de copii, oricât de ciudat ar părea. Mă ocup de părinții copiilor.
Și te invit și pe tine într-un exercițiu pe care îl fac în timpul sesiunilor mofturoase:
Iubita mea, să ne imaginăm că ești o fetiță. Nu ești mama copilului tău, ci copilul tău.
Îți voi pune câteva întrebări și te rog să răspunzi cu gura și cu mintea ta de fetiță. De acord? Să începem!
– Ți-e foame?
– Când, acum?
– Am zis să răspunzi cu gura și cu mintea de fetiță! Prin urmare, nu poți să mă întrebi ce tocmai m-ai întrebat. Așadar, ți-e foame?
– Da!
– Unde?
– Cum unde?
– Răspunde cu mintea ta de fetiță! Unde ți-e foame? În cap, în burtă, în gură sau unde?
– … În piept!
– Ce ai vrea să mănânci?… (de obicei, la întrebarea asta mama zâmbește) Ce vrei să mănânci ca să îți potolești foamea din piept?
Iubita mea, până nu îți potolești foamea din piept, copilul tău nu o să mănânce. Dacă tu ți-ai vedea mama înfometată, ai mânca în fața ei?
Copilul tău ești tu
Copiii mofturoși sunt copii care nu se simt înțeleși. La fel ca tine.
Copii care au nevoi și pe care mamele, înfometate, nu le observă sau le ignoră.
Când copilul tău nu mănâncă, mănâncă tu întâi! Mănâncă în fața lui, hrănește-ți sufletul și el va prelua pofta ta, bucuria ta.
Recomandarea e valabilă și la propriu și la figurat 🙂
Ieri am vorbit cu o mamă care m-a rugat să îmi spun părerea vizavi de greutatea (mică) a copilașului ei:
“Uitați cât e de slab, nu mănâncă de când l-am născut, m-am chinuit și cu laptele, mă chinui și acum cu solidele. Nu mănâncă decât așa, cât să nu moară de foame. Și nu înțeleg de ce! Aș vrea să se bucure de mâncare, aș vrea să savureze și el când mănâncă…”
– Delia (nume fictiv), tu ești mulțumită cu viața ta?
– Da.
– Sau îți dorești să câștigi la Loto, să pleci în vacanță sau să te muți într-o casă cu grădină?
– Ah, nu. Eu sunt bine. Câștigăm cât să supraviețuim. Suntem bine.
!
Derulăm înapoi:
“…copilul nu mănâncă decât cât să nu moară de foame” și “… noi câștigăm cât să supraviețuim”
Observi vreo asemănare?
Copilul tău ești tu. Când te uiți la copilașul tău, te vezi pe tine. El e oglinda nevoilor tale. Iar dacă tu ești flămândă și nu mănânci, asta îți va arăta oglinda.
Ca să știți: la mine vin femeile cărora le e foame. Și sunt mofturoase rău!
Nu vor să mănânce altceva în afară de iubire 🙂
