Aceasta este o scrisoare către Fiica mea și către TatălNostrucareneeștiînceruri.
Astăzi, fiica mea împlinește 4 ani. Și, cel mai probabil, vom sărbători cu tort și cu sânii mei
laolaltă. Da, sânii mei și trupul meu și creierul meu și laptele meu au îngrijit-o pe copilița mea din prima secundă a ei pe această planetă și până acum.
Cum a fost să alăptez timp de 4 ani, zilele și nopțile, verile și iernile, bolile și sănătățile, lacrimile și râsetele, gângurelile și cuvintele, întrebările și răspunsurile, foamele și poftele?
(Așa) A fost Viziunea noastră asupra Vieții. 
Nu, nu a durut.
Nu, nu m-am îngrășat.
Nu, nu m-am simțit (ca) o vacă.
Nu, nu m-a tras de țâțe în restaurante.
Nu, nu m-a muşcat.
Nu, nu m-a trezit.
Nu, nu a refuzat solidele.
Nu, nu i-a îngreunat dezvoltarea.
Nu, nu e dependentă. Nici de mine, nici de vreo jucărie, nici de vreo păturică.
Nu, nu e antisocială.
Nu, nu e urâtă și nici proastă.
Dar ce i-au făcut 4 ani de țâță?
Au facut-o fetița-cu-păr-lung.
Au facut-o să facă șpagatul perfect.
Să vorbească prea corect.
Să vorbească prea mult.
Să spună că e soția lui Spiderman.
Să îmi spună mie că sunt „laptele ei dulce și alb”.
Să se uite la ea în vitrine pe stradă și să îi placă ce vede.
Să danseze în oglindă și să inventeze mișcări care să îi încarce trupul și sufletul cu bucurie.
Să facă acrobații oriunde vede o bară sau un perete de cățărat.
Să meargă cu mine la consultații ca să îi ajute pe bebeluși să re-învețe să sugă.
Să își bage păpuși sub tricou și să scaneze burta cu un bec în loc de ecograf și să nască de câte 4-5 ori pe zi bebeluși pe care să îi ținem pe lângă casă.
Să le spună „Te iubesc” cu ușurință oamenilor pe care îi simte cu dorința de a primi iubire.
Să spună că are o emoție atunci când îi vine să plângă și nu știe exact ce a frustrat-o.
Să spună că are nevoie să plângă atunci cand îi e dor de numainoidouă.
Să mă uit la ea și să îi mulțumesc că a vrut să se hrănească cu sângele, cu laptele, cu inima și cu Mâncarea pe care au gătit-o pentru-ea-și-doar-pentru-ea sânii mei frumoși, trupul meu zvelt, creierul meu cooperant, Crina Coliban care sunt, cu tot cu inima mea din care s-a născut și inima ei.
Natură care ai inventat sânii și i-ai dăruit femeilor, îți mulțumesc pentru că mi-ai dat șansa ca 4 din cei 7-ani-de-acasă ai fiicei mele să fie chiar Acasă!
Fiica mea magică, să ții minte că ai mâncat din mine primele omiecincisute de zile și nopți din viața ta!
Sânii mei cu lapte, uitați-vă la fata asta pe care ați crescut-o și bucurați-vă! We made it!
PS Mihaela Drilea, this one’s for you!
