Vezi coșul „SET 4 consultații” a fost adăugat în coș.

CONSULTAȚIIDIVERSIFICARE

250,00 lei

Consultația durează 1 oră.

Orarul de consultații este de Luni până Vineri, între orele 08:30 și 16:00.
Pentru că sunt foarte mulți oameni și prea puține ore într-o zi, programul e foarte plin. Primul loc liber pe care îl veți găsi în programator e cam la o lună distanță de momentul actual. Spun asta de acum nu ca să mă laud, ci pentru că mă port cu oamenii cum aș vrea să se poarte și ei cu mine. Anunț de acum, ca să nu apară frustrări după momentul achiziționării acestei consultații.

Pentru cei care nu pot aștepta și vor să lucreze rapid cu mine, am creat o taxă suplimentară, astfel încât să vă pot ajuta atunci când doriți. După ce cumperi consultația de care ai nevoie, plătești o taxă suplimentară și ai acces la mine în aceeași săptămână, la o oră din afara orelor de program, pe care o vom stabili împreună, telefonic. Taxa suplimentară o găsești aici:  regim de urgență.

Consultația se desfășoară online, prin video call, pe Whatsapp sau Facebook.
În cazul în care dorești o consultație la domiciliu, acasă la voi: dă click aici.


Ocupă-te de relația copilului tău cu mâncarea înainte ca ea să înceapă! E mai ușor să previi decât să repari. Află cum trebuie să te porți cu copilul tău astfel încât să aibă o relație armonioasă cu mâncarea și să spună despre părinții lui că moștenirea cea mai importantă pe care i-ați lăsat-o a fost bucuria, pofta de mâncare!

Descriere

Modul în care îl hrănești azi pe copilul tău îi va influența viața. Nu doar mâine, toată viața! Felul în care te porți la masă azi cu copilul tău îl va face să mănânce sau să NU mănânce mâine.

Ce o să facem împreună, în timpul consultației? O să afli (respectându-ți și împlinind nevoile tale):

  • Când e recomandat să începi diversificarea, conform cu cele mai noi recomandări internaționale, total diferite de ce se știa până acum
  • Ce alimente să îi dai la început
  • Cum să faci cu sarea
  • Cum să faci să nu se înece, să nu pățească ceva
  • Cum să îl ferești de alergii, de șoc anafilactic
  • Cum să îi dai carne, ca să o și accepte
  • Dacă și în ce condiții vă ajută mâncarea la borcănașe
  • Când să îi dai lapte: înainte sau după masa solidă
  • Diversificarea NU începe cu sucuri!
  • Ce e cu autodiversificarea și cum poți să alegi tot ce e mai bun din această metodă, chiar dacă nu o aplici, astfel încât copilul tău să mănânce singur și să se bucure de mâncare
  • Cât trebuie să mănânce
  • Ce să faci dacă refuză să mănânce

Relația copilului tău cu mâncarea depinde de tine! Află cum să îl hrănești bine!






Comentarii

Momentan nu există comentarii.

Adaugă un comentariu la “DIVERSIFICARE”