ALĂPTARE

800,00 lei

Consultația durează 1 oră.

Orarul de consultații este de Luni până Vineri, între orele 08:30 și 16:30.

Pentru că sunt foarte mulți oameni și prea puține ore într-o zi, programul e foarte plin. Primul loc liber pe care îl veți găsi în programator e cam la o lună distanță de momentul actual. Spun asta de acum nu ca să mă laud, ci pentru că mă port cu oamenii cum aș vrea să se poarte și ei cu mine. Anunț de acum, ca să nu apară frustrări după momentul achiziționării acestei consultații.

Pentru cei care nu pot aștepta și vor să lucreze rapid cu mine, am creat o taxă suplimentară, astfel încât să vă pot ajuta atunci când doriți. După ce cumperi consultația de care ai nevoie, plătești o taxă suplimentară și ai acces la mine în aceeași săptămână, la o oră din afara orelor de program, pe care o vom stabili împreună, telefonic. Taxa suplimentară o găsești aici:  regim de urgență.


Consultația se desfășoară online, prin whatsapp video call, skype sau telefon. Ajut să alăpteze românce de pe toate continentele care se bucură că pot lucra cu mine, chiar dacă nu locuiesc în același oraș cu mine.

În cazul în care dorești o consultație la domiciliu, acasă la voi: dă click aici.

Transport 21 lei la comenzi sub 100 lei.

Categorie:

Descriere

Când eram însărcinată, mi se părea că alăptarea o să fie un proces firesc, care o să decurgă natural și că o să alăptez fără probleme “până la adânci bătrâneți”. Problemele au început să apară din prima oră după naștere! La scurt timp am aflat că, în România, doar 12% dintre femei reușesc să îl alăpteze pe copil până la 6 luni. Atât de puține! Deci, nu eram singura care nu se descurca, dimpotrivă!

Ce primești dacă alegi această consultație (în funcție de nevoile tale):

  • Cum să te pregătești pentru alăptare
  • Cu ce să mergi la maternitate, ca să alăptezi cu succes
  • Ce să faci, dacă naști prin cezariană, astfel încât să te asiguri că vei putea alăpta
  • Cât lapte trebuie să sugă bebelușul în primele zile, astfel încât să se hrănească suficient
  • Cum să te ferești de durerile care apar atunci când bebelușul primește mai mult lapte praf decât încape în stomac
  • Cum să te ferești de răni
  • Cum să îl atașezi corect, ca să nu îți facă răni la sâni și ca să mănânce eficient
  • Cum să scapi de furia laptelui (sâni tari, dureroși, febră, frisoane)
  • Ce să faci dacă te dor sânii
  • Cum să identifici dacă ai mastită sau furia laptelui
  • Ce faci în caz de mastită
  • Ce să faci dacă bebe nu suge
  • Ce să faci dacă nu ai destul lapte
  • Cât lapte trebuie să mănânce un bebeluș în funcție de vârstă
  • De ce nu ia în greutate. De ce nu se hrănește, deși stă la sân cât dorește
  • Ce pompă de muls să îți cumperi
  • Ce să mănânci ca să îți ferești bebelușul de colici
  • Care este adevărul și care e minciuna din replica aia pe care o tot auzi Mi s-a spus că laptele meu nu e bun!
  • Cum se face corect masajul la sâni, în caz de noduli dureroși sau canale înfundate
  • Poziții de alăptare eficiente pentru mamă și copil, astfel încât bebe să nu mai regurgiteze
  • Cum să alăptezi = din ambii sâni sau doar dintr-unul & Cât să alăptezi = la program, la cerere, câte minute la un sân
  • Cum să faci atunci când ai nevoie să îi dai bebelușului supliment de lapte, astfel încât să nu renunțe de tot la sân
  • Cum faci dacă ai aflat că nu ai sfârcuri bune pentru alăptare
  • Care sunt riscurile alăptării prin mameloane de silicon
  • Ce medicamente sunt compatibile cu alăptarea

Pentru toate cele de mai sus, apelează la ajutor de specialitate și NU te baza pe ce citești pe forumuri. Asta poate să însemne diferenţa dintre succes şi eşec în alăptare.

Soluțiile la problemele de mai sus se dau doar după consultarea întregului tablou clinic (vârsta bebelușului, greutatea, programul de somn, afecțiuni sau boli în sarcină, felul nașterii, alimentația mamei etc.)


  • Consultațiile via whatsapp video call sau telefon durează 1 oră.
  • Înainte de consultație, vei răspunde la un set de întrebări care mă ajută să înțeleg situația din familie.
  • În unele cazuri, voi solicita și unele filmări cu copilul în momentele în care este alăptat.

Dacă o companie multinaţională ar inventa un produs care să fie:

  • perfect din punct de vedere nutritiv
  •  excelent la gust
  • cu proprietăţi medicale de prevenţie şi tratare a nenumărate boli
  • care să coste aproape nimic
  • şi să poată fi mâncat ori de câte ori ţi-e poftă, fără risc să îngraşe sau să creeze dezechilibre,

Doar anunţul că s-a inventat un astfel de produs ar duce acţiunile acestei companii în topul burselor în doar câteva secunde. Oamenii de ştiinţă care ar dezvolta acest produs ar câştiga premii, ar face avere şi ar deveni unii dintre cei mai influenţi oameni de pe planetă.
Fiecare femeie a produs acest “miracol”, laptele de sân, încă de la începutul vieţii pe pământ.
– Gabrielle Palmer


Universităţile din Lund şi Gotheborg (Suedia) au făcut un studiu în urma căruia au comunicat:

Laptele de mamă conţine substanţe care distrug peste 40 de tipuri de celule canceroase! Ipoteza a fost deja testată pe oameni şi rezultatul este măsurabil: da, laptele de la sânul femeii poate să vindece cancerul.





Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „ALĂPTARE”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *