Eu vorbesc urât. Nu spun „în puii mei„, ci „în pizda mă-sii„, spun și la cursuri „cur„, nu “popou”, „țâțe„, nu “țiți” și „căcat„, nu “căchiță”. Mama mă ceartă și îmi spune continuu că o lady nu vorbește așa, motiv pentru care, de la un moment încolo, respectiv de când a început și fiică-mea să cânte prin casă „piiiizdaaa măăăă-tiiiiii”, am decis să “mă las de fumat”, pentru că așa de greu mi se pare să mă las de înjurat, cum vi se pare vouă să vă lăsați de fumat 🙂
Însă, cum universul complotează, am dat de un studiu (cel puțin unul!) care mi-a dat planurile și credința peste cap.
Studiul a pornit provocat de o femeie, (o “lady” de-a mamei mele, bineînțeles), aflată în travaliu. Soțul ei o asista, iar când ginecologul a început să îi strige “Împinge-împinge-împinge!”, sala de nașteri s-a umplut brusc de urlete și de…înjurături!
Soțul doamnei era în șoc. Nu, nu de procesul la care lua parte, anume nașterea copilului său, ci de femeia-care-înjura-și-blestema. “E normal să facă așa?”, întrebă el, pe jumătate glumind.
“Nu vă fie jenă. Așa fac femeile când nasc”, îi răspunse moașa.
Hmmmm. Asta l-a pus pe gânduri. Soțul doamnei era chiar un doctor în științe, Dr. Richard Stephens, care, după cum a declarat, “Nașterea a fost punctul de plecare a studiului ăstuia despre înjurături. În această perfectă experiență, experiența creației, a apariției vieții, femeia (mea) înjura ca un șofer de tir (no offense). Trebuia să aflu ce-i cu asta din punct de vedere evolutiv”.
Ce Dumnezeu a făcut-o pe soția lui să îi dea cu “pizde” și cu “futu-i”? Iar dacă asta e normalitatea, cum spusese moașa, care putea fi cauza? Ce le transforma pe femeile astea delicate, cuvioase, lady-toate, să umple sala de blăstămății?
Stephens, citit și super-informat, a dedus logic că trebuie să fie o cauză biologică pentru asta: în genul nici-o-trăsătură-nu-rezistă-peste-secole-dacă-nu-servește-la-supraviețuirea-și-la-dezvoltarea-speciei.
“Înjurăturile sunt absolut folositoare; dacă nu ar fi fost, oamenii nu le-ar fi folosit. Oamenii mențin obiceiuri doar dacă acestea le produc bunăstare, dacă le aduc beneficii; așa funcționează omenirea.”
Și de aici au urmat câțiva ani de cercetare pentru ca Stephens să poată demonstra că înjurăturile ne aduc beneficii măsurabile și considerabile.
Astfel că a angajat un grup de studenți pe care i-a provocat să își scufunde mâinile în apă rece-ca-gheața. A măsurat cât timp pot rezista tinerii cu mâinile la temperatură atât de scăzută. I-a împărțit pe voluntari în 2 grupuri:
- Grupul A) În timp ce țineau mâinile în apă, tinerii spuneau continuu înjurătura lor favorită, exact la fel cum a văzut că fac femeile în travaliu
- Grupul B) În timp ce își țineau mâinile în apă, tinerii spuneau continuu un cuvânt ales la întâmplare, cum ar fi “pastă de dinți” sau “suc de mere”
Grupul A (desigur!, parcă eu nu știam ce bine e când înjuri!), a declarat că a resimțit mai puțină durere decât grupul B și asta s-a văzut lesne prin timpul petrecut cu mâinile scufundate în gheață: 40 de secunde în plus față de cei din grupul “educat”, aproape DUBLU față de “civilizați”.
Cum așa?
Una dintre teorii spune că aceste cuvinte, considerate tabu, sunt încărcate cu mai multă emoție decât cele “cuminți”. Mai mult, ele accesează zone diferite din creier.
TABÚ, tabuuri, s. n. Interdicție cu caracter sacru, a cărei încălcare atrage automat sancțiuni severe; interdicție rituală; fig. persoană, lucru despre care nu se discută. ♦ (Lingv.) Interdicție de limbaj care determină înlocuirea unui cuvânt sau cu o perifrază de obicei metaforice
Înjurăturile nu activează cortexul, ci zone mult mai “reptiliene”, zonele asociate cu reacția “luptă sau fugi”, cu secreția de adrenalină, de unde explicația că putem rezista la durere mai ușor când înjurăm. Folosind scanări de tip PET (positron emission tomography), cercetătorii au observat că amigdala este cea care se activează atunci când înjurăm. Ce e mult mai interesant urmează acum: oameni bolnavi de afazie sau de sindromul Tourette, oameni care nu pot vorbi din cauză că centrul limbajului din creier le-a fost avariat/afectat, POT să înjure, deși nu pot să spună alte cuvinte (regiunile responsabile cu limbajul, Broca și Wernicke, sunt situate în emisfera stângă, pe când zona responsabilă cu înjurăturile e situată în emisfera dreaptă; sursa: Code, 1996; Van Lancker 1999; alte surse aici)
Stephens a mers mai departe cu experimentul, din dorința de a afla dacă înjurăturile sunt un limbaj emoțional de sine stătător, pe care ar trebui să îl folosim în situații specifice.
A ales un alt eșantion de voluntari și i-a pus să joace jocuri pe calculator timp de 10 minute.
- Grupul A) a jucat golf
- Grupul B) un joc violent cu împușcături
După aceste 10 minute de joc, voluntarii au fost invitați să dea un test de “fluență în înjurături” :), în care erau rugați să scrie câte înjurături puteau în decurs de 1 minut.
Golferii, grupul A, a scris 7 (cel mai mult). Grupul B a scris 8. “Nu e ca și cum e o mare diferență între ele, dar statistic este important. În psihologie, diferența dintre 7 și 8 e ca diferența dintre zi și noapte”, a spus Stephens.
Bineînțeles că rezultatul testului l-a intrigat. “Doar 7? Mi se pare foarte puțin. Cred că eu aș scoate 20, 30.”
Stephens a făcut și el testul. Scorul lui? 10. Asta l-a dezamăgit și mai tare. Nu se considera el bun la multe lucruri, dar la înjurături se pricepea! Dacă regula e să nu repeți cuvintele de la o înjurătură la alta, ci să scrii înjurături noi, inedite, creative, de sine stătătoare, devine mult mai solicitant. E ușor dacă scrii “Futu-i!”, “Futu-i pizda mă-sii!” sau “Futu-i mama ei de viață!”. Dar dacă nu ai voie să folosești cuvântul “futu-i” decât într-o singură înjurătură, ia da tu testul și vezi câte scoți tu în 60 de secunde 🙂
Ideea e că abilitatea noastră de a scoate înjurături este strâns legată de starea emoțională: un alt studiu (din 2011, condus de Universitatea din Bristol) a demonstrat că ce contează în declanșarea factorului emoțional sunt cuvintele în sine, nu înțelesul lor în context. În acest studiu, voluntarii au fost legați la un aparat care le măsura gradul de transpirație în timp ce înjurau. Grupul rostea cuvinte urâte. Grupul B vorbea despre înțelesul pe care îl au cuvintele urâte, folosind cuvinte cuminți.
Oamenii simt mai mult stress când spun cuvintele tabu. Aceste cuvinte au putere. Așadar, când spui “Mama mă-sii!” simți diferit în corp decât când spui “Pizda mă-sii!”.
Așadar, care sunt beneficiile înjurăturilor:
Te ajută să suporți durerea mai ușor
Că doar de la durere îți și vine să înjuri! Oare de ce îți vine brusc să înjuri când te lovești în cot sau când te lovești cu degetul de la picior de marginea fotoliului? Dacă aștepți salvarea, ești în durere și nu ai medicamente, înjură! Vei simți considerabil mai puțină durere. (sursa aici: http://www.thedailybeast.com/articles/2014/05/14/holy-sh-t-swearing-is-good-for-you.html)
Te face să te simți mai puternic
Explicația asta este susținută de un alt expert în domeniu: psihologul Steven Pinker de la Harvard a comparat ce se întâmplă în creierul nostru când înjurăm ca urmare a unei dureri cu ce se întâmplă în creierul unei pisici pe care cineva, din greșeală, se așază sau calcă. Pisica sare ca arsă, plină de furie, într-un acces de groază și miaună puternic, ca și cum ar vrea să îl șocheze, să îl intimideze pe atacator.
Te ajută să faci față mai bine situațiilor dificile
Dacă ne gândim că ideea asta cu înjuratul e un mecanism de diminuare a durerii, putem și să spunem că ne ajută să trecem mai ușor prin situații dificile, conflictuale. Așa că data viitoare când cineva te înjură, n-are nimic cu tine, ci se ajută pe el însuși 🙂
Te ajută inclusiv să construiești relații intime cu alți oameni
Nu, nu mă refer la sensul ad literam al expresiei “Să te f…t!” :), ci la ce spune dr. Monika Benarek care consideră că, în momentul în care folosesc limbaj trivial, oamenii se relaxează și se simt mai apropiați, vezi și cazul spectacolelor de stand-up comedy.
Te ajută să transpiri mai ușor, așadar să te eliberezi de stress mai eficient
Psihologul Timothy Jay de la Massachusetts College of Liberal Arts care a studiat timp de 35 (treizecișicinci!!) de ani “de ce înjură oamenii” spune că acest tip de limbaj ne ajută să exprimăm furia, bucuria, uimirea, fericirea, e ca și cum ai avea un claxon de mașină atașat la gură cu care îi poți atenționa pe “partenerii de trafic” că ești și tu prin preajmă. (Sursa aici: http://www.scientificamerican.com/article/why-do-we-swear/)
Te ajută inclusiv în carieră
Un alt studiu (din 2007, condus de University of East Anglia) a demonstrat că a înjura la locul de muncă poate să detensioneze atmosfera și să spargă gheața într-o situație conflictuală. Dar, nu uitați, ce ție nu îți place altuia nu îi face: există și oameni, colegi, care s-ar putea simți rău din cauza că tu te simți bine înjurând 🙂 Cum a fost cu CEO-ul de la Yahoo, Carol Bartz, care le-a spus într-o ședință investitorilor Yahoo că “nimeni nu face nimic” = “nobody fucking doing anything”. După o despărțire urâtă de Yahoo, Carol a declarat că regretă ca s-a exprimat astfel. Așa că ai grijă să vă relaxați toți, nu doar tu, când îi înjuri de mamă data viitoare 🙂
Stephens a concluzionat că prea multe înjurături pot să aibă un efect exact invers și să nu ne mai ajute, ci să ne încarce cu agresivitate și să ne facă să simțim chiar mai multă durere.
Așadar, ca în orice situație, totul e să te porți că o lady, “în pizda mă-sii” 🙂
Vă invit să îmi scrieți cum înjurați voi prin casă, dar mai ales cum înjură copiii voștri, drept urmare 🙂
Surse pentru articol:
http://www.amazon.com/The-Good-News-About-Whats/dp/1250063809
Studiul lui Stephens de la Keele University (http://www.keele.ac.uk/psychology/):
http://www.mzellner.com/page4/files/2009-stephens.pdf
http://journals.lww.com/neuroreport/pages/default.aspx
http://www.scientificamerican.com/article/why-do-we-swear/
http://malingual.blogspot.ro/2014/02/linguistic-myth-2-swearing-shows-lack.html
http://harvardsciencereview.com/2014/01/23/the-science-of-swearing/
Crăciun Andreea
4 ianuarie 2016Foarte , foarte fain articolul tău! Felicitări!!!
Crina Coliban
4 ianuarie 2016Bine că nu m-ai înjurat! 🙂
elena
4 ianuarie 2016Pizda masii….. ca fain e articolul asta! Felicitari Crina!
Crina Coliban
4 ianuarie 2016Hahahaha, cat asteptam o injuratura! :)))
Roberta M. Răducu
4 ianuarie 2016Vai, cat am ras! Da, ma regasesc si pot face conexiuni foarte usor cu ceea ce stiam deja de la cursurile de comunicare interpersonala si nonverbala. Super! Imi place la nebunie cum scrii!
Crina Coliban
4 ianuarie 2016Imi place la nebunie ca (ma) citesti si ca te informezi si ca esti pasionata de dezvoltare personala! 🙂 Multumesc, R! 🙂
Ramona
4 ianuarie 2016Un super : baga mi as! si de la mine. E de recitit articolul.
Crina Coliban
5 ianuarie 2016Da, asa am simtit si eu dupa ce l-am scris. Il tot recitesc si injur dupa fiecare lectura ?
Feli
4 ianuarie 2016Hai baga-mi-as, ce super vine articolul asta!!
Piticelul meu vorbeste doar germana (aici, in Germania), DAR l-am invatat sa zica si „pă pizda mă-tii” ca sa se racoreasca mai bine 🙂
Crina Coliban
5 ianuarie 2016Am auzit ca romanii stabiliti peste hotare si care vorbesc fluent limba tarii in care traiesc injura DOAR in romana ?
mosudMaria
14 ianuarie 2016In zilele noastre gasim „studii” si „ëxperti” sa ne ofere suport „stiintific” pentru sustinerea oricarei aberatii de comportament. In final, bunul-simt ar trebui sa fie suficient in identificarea unui comportament daunator… dar si bunul simt se poate eroda cu obiceiuri proaste. Injuraturile sunt o metoda proasta de descarcare emotionala; sunt invatate ca atare si -din pacate- transmise mai departe ca atare, catre copii. Copiii preiau de la parinti paternuri de comportament si apoi cu greu le mai pot schimba. Exista si metode de descarcare emotionala care nu presupun vulgaritate verbala. De ex rugaciunea sau exercitiul fizic si altele. Cuvintele auzite si rostite dau o anumita directie dezvoltarii lumii interioare a copilului, au o mare influenta asupra oamenilor in general si asupra copiilor in special. A fi o doamna, un domn sau o persoana de o anumita finete presupune mai mult decat un limbaj, e o stare interioara pentru care limbajul nu este decat o masura. Nu luati in ras construirea unui caracter nobil in copii si nu opuneti nobletea – autenticitatii. TOT ce citim / vizionam / ascultam / vorbim (intr-un cuvand, cultura) ne influenteaza devenirea interioara. Sa ne hranim copiii cu o cultura nobila! nu cu orice laturi… Doar de asta facem homeschooling, nu? Sa putem selecta ce intra in capul si viata lor si sa nu-i lasam expusi influentelor de orice fel.
Crina Coliban
14 ianuarie 2016Multumesc pentru comentariul tau! Parerile contradictorii duc la progres, dupa parerea mea. Asa ca astept cu drag orice opinie care poate genera debate si dezvoltare. Sunt de acord cu rugaciunea si cu exercitiul fizic, sunt eficiente. Sunt foarte curioasa care este profesia ta, daca doresti sa mi-o spui, as fi recunoscatoare.
Adriana
26 ianuarie 2016Esti geniala, fata 🙂 Nu am sa uit privirile unor mame „model” cand eram in parc cu cele mici si ma auzeau ce limbaj foloseam cand vorbeam la telefon cu prietene sau cu sotul. Sau cand nu imi mergea bricheta si o bagam in pizda ma-sii :d Cred ca o bolnava de TBC ar fi beneficiat de mutre mai favorabile! Ma bucur sa vad ca nu sunt singura mama care injura si nu se considera denaturata.
Crina Coliban
26 ianuarie 2016Da, Adriana, stiu ca cel mai bine ne pricepem la pacatul celuilalt 😉
Nicoleta
22 februarie 2016Probabil suna paradoxal ce zic, dar e un articol de foarte mult bun simt. Cainele care latra nu musca, in fond. Sincera sa fiu, injur des tot cu pizda ma-sii si nu doar la nervi ci la orice emotie puternica. Adica pot spune si ceva de genul „e misto, in pizda ma-sii”. Deci, Crina, te-am depasit cred 🙂
Crina Coliban
22 februarie 2016Nicoleta, m-ai depasit??! … in pizda ma-sii :))
Cristi
28 mai 2016Doar pentru că ceva crează un confort nu înseamnă că e și bun. A fura e confortabil și a rezistat ca practică de-a lungul timpului până acum și va fi până la sfârșit, dar asta nu înseamnă că e bine. Cuvintele crează (Dumnezeu a făcut lumea prin Cuvânt!)!. Efectul lor nu e de subestimat de loc!!! (a se vedea experimentul lui Masaru Emoto în celebrul documentar: APA-Voda; a fost și-n România: Memoria Apei – Masaru Emoto Seminar Romania-conferinta de la sala Pipera, …). Frumoasă binecuvântare la venirea în lume din partea mamelor și sunt sigur că dacă primele cuvinte pe care le va auzi când se naște copilul sunt înjurăturile îi va face foarte bine. Cel puțin, când mai târziu va face la fel, vom ști de unde a învățat și de când chiar; va avea ceva experiență cu atâta practică. Ce să mai zic: e și foarte creștinește! Sunt sigur că mamele care au dat naștere și au crescut sfinți tot așa au făcut. Dar îmi cer scuze că L-am adus în discuție pe Dumnezeu; am uitat că nimeni nu mai vrea să audă de El și de studiile Lui. Cele ale oamenilor sunt mult mai importante și crezute. Sunt sigur că și El zâmbește când înjurați, până la urmă, e o nimica toată, nu
Crina Coliban
31 mai 2016Cristi, multumesc pentru comentariul tau, e o perspectiva pe care mi-a facut bine sa o citesc.