Crina Coliban Permis de Parinte copii mofturosi

Zi-mi sincer: ce cuvânt ai pus în loc de puncte-punctele alea din titlu? Pentru că eu m-am gândit la „Who the Food is Crina Coliban?”, desigur 🙂
Oamenii tot încearcă să îmi pună etichete: la început a fost „zâna blondă care ne ajută să alăptăm„, după aia a fost „un Dr Dolittle al bebelușilor și al copilașilor„, a apărut „femeia care îi face pe copii să mănânce„, acum sunt „Crina Coliban face stand-up parenting„.
Scriu articolul acesta ca să mă audă

  • cele 9 din 10 femei care disprețuiesc felul în care arată
  • cele 8 din 10 femei care țin o dietă
  • cele 40% dintre fetițele în vârstă de 9 ani care au început deja să țină un regim
  • cele 1 din 3 mame care consideră că au un copil mofturos la mâncare (conform unor studii făcute la nivel internațional).

Să audă când le rog, (da, chiar dacă o fac ca aici) să schimbăm ceva, pentru că e clar că ce facem nu funcționează.
Și, așa cum ați văzut că îmi place – cu stilul meu ușor agresiv, care-vă-face-să-râdeți, provocator, științific, creativ, explorator, uneori un pic exagerat, vă rog să primiți aceste “instrumente” și să aflați dacă nu cumva “sună mai bine” decât ce ați avut până acum:

SPECIALIȘTII ÎN NUTRIȚIE/NUTRIȚIONIȘTII TREBUIE ASCULTAȚI DOAR CU O URECHE

Am ajuns să ne bazăm așa de tare pe ce zice ”specialistul”, încât nu mai auzim nici când urlă cel-mai-important-nutriționist de pe planetă: adică TU însuți! Atenție, îi ador pe experți, eu mă consider unul dintre ei, ador să fiu întrebată, pusă-la-îndoială, chiar și criticată. Câteodată, acești oameni cred că, dacă o dietă a funcționat în cazul A, o să funcționeze și pentru celelalte litere ale alfabetului. Desigur că există principii nutriționale fundamentale care se aplică la categorii mari de oameni, dar, pentru mine, nutriția nu este o “măsură unică”, o haină care se potrivește la fel de bine pentru toți. Dimpotrivă, mi se pare că biologia, chimia, stilul de viață și întortocheatele căi pe care aleargă mintea se pot combina în mii de posibilități, astfel încât să dea rezultate diferite pentru fiecare dintre noi.

Perspectiva mea e să încetăm să le dăm crezare totală experților. Să îi îmbrățișăm cu interes mereu, dar să ne întoarcem imediat după aceea la înțelepciunea, la experiența și la credințele proprii.

LINIȘTE! CE SE AUDE?

Am observat că din ce în ce mai mulți oameni sunt real preocupați de ce mănâncă. Oameni care caută dieta perfectă, rețeta care detoxifică, cea care slăbește fără să te mai îngrași la loc sau planta care te ține în viață „până bați suta”. Unii dintre noi, mai puțini (me included) credem în conspirația aia cu unii bogați care știu și pot, clar, să trăiască veșnic și sperăm să primim și noi pastila aia (desigur, de plante) într-o zi.

Perspectiva mea e să continuăm să onorăm descoperirile științei, în timp ce punem grijile de-o parte, căutarea de cure și soluții miraculoase, permanenta preocupare cu greutatea și să ne luăm în brațe. Noi pe noi. Trupușorul ăsta al nostru, dorințele noastre, poftele noastre. Experimentați! Faceți greșeli. Vedeți ce vă spune corpul când faceți greșeli, ascultați-l neapărat, priviți-l, uitați-vă în căcat, cum am scris în articolul ăsta.

  • Cum vă simțiți după ce ați mâncat mâncarea asta?
  • Cum vă simțiți concret, unde vă simțiți mâncarea: în stomac, în gât, în mațe?
  • Simțiți ceva când luați o pastilă-supliment alimentar?
  • Simțiți în gură vreun gust anume după aia? Vă arde gâtul? Vă gâdilă stomacul?
  • Se aude ceva din burtă? Ce se aude? Cu ce seamănă sunetul ăsta care se aude din burta mea?

Hai să tăcem un pic după ce mâncăm și să ascultăm ce ne povestește magia asta de trupușor și fiecare centimetru din acest 1metrujumate de om care suntem.

Asta e! NOT…

Am mulți prieteni și clienți sau cititori care se agață de o idee referitoare la cum-să-mâncăm și cumva omit că unele aspecte nu se mai aplică la oamenii de azi, așa cum sunt ei alcătuiți în zilele noastre. Ayurveda, dieta paleo, sunt de acord că ele aduc o perspectivă extraordinară pe care e absolut esențial să o luăm în considerare. Dar nu mai sunt de acord când devenim blocați în ele, chiar și atunci când e evident că nu ne aduc efectele pe care le așteptăm.

Perspectiva mea e să citim cât mai mult, cu atât mai mult despre abordările holistice apărute în urmă cu mii de ani și despre care se vorbește și astăzi ca fiind eficiente și să simțim cu ce rezonăm, ce înțelegem din ele cu capul și cu sufletul nostru.

VREAU SĂ FIU SĂNĂTOS!

Am fost din ce în ce mai intrigată să îl observ pe unchiul meu, un om aproape obsedat de mâncat sănătos, de remedii naturale, de ceaiuri din cele mai potente plante, care aleargă zilnic, merge la sală de 3 ori pe săptămână și bea shake-uri în loc de apă (exagerez). Cu toate astea, de câte ori ne auzim la telefon, îmi povestește despre cât de obosit se simte, despre cum are accese de furie din senin, cum nu înțelege de ce are o imunitate așa scăzută, “când am un regim de viață așa de bun?” Tindem să credem că a fi sănătos înseamnă a mânca sănătos, a face sport, a bea apă și alte de astea de le auzi la televizor în pauza de reclame.

Perspectiva mea e să ne gândim că sănătatea ar putea să fie influențată

  • de cine suntem
  • de cum gândim
  • de cum simțim sau de ce credem
  • de cum ne purtăm cu oamenii cu care intrăm în contact zilnic
  • de cât de onești suntem
  • de cât de autentici, cât de sinceri
  • de cât de mult iubim
  • cât de mult ne îmbrățișăm unii cu alții
  • de câtă plăcere găsim în ce facem
  • cât ne odihnim
  • cât ne jucăm
  • de ce ne propunem dimineața și de multe altele de felul ăsta.

Să fii sănătos nu e doar despre mâncare și sport, ci și despre cine mănâncă și face sport, la cel mai profund nivel. Avem curaj să coborâm până într-acolo?

PROBLEMA-DE-SĂNĂTATE NU E PROBLEMĂ, E O OPORTUNITATE

Cei mai mulți dintre noi credem că durerea sau febra sau bubele sunt probleme de sănătate și că trebuie să luptăm împotriva lor. Evident că aceste situații nu sunt plăcute și că ne pot distruge viața, la o adică, așadar e absolut de înțeles să vrem să le tratăm cu orice preț, pe orice cale. Are sens, corect?

Perspectiva mea, de fapt a grecilor mai de demult și vorbește și Kabbala despre ea, e că, de fapt, fiecare boală e semnul că tocmai am primit o vizită de lucru de la îngerul păzitor. E un mesaj divin care ne anunță că avem șansa să ne reconectăm cu noi înșine, să ne întoarcem către suflet. Celebra “să ne învățăm lecția” 🙂 Lecția aia neînvățată despre umilință, despre răbdare, despre să o lași mai încet, despre renunțare, despre iertare, despre acceptare. Unele lecții sunt la mintea cocoșului, (pardon, găinii), unele stau ascunse până săpăm cu degetele după ele. Oricum ar fi ele, aceste simptome apar ca să ne ajute (pe bune, să ne ajute!) să scăpăm fix de simptomul care ne-a “durut”. Ai varianta să îl ignori sau să te lupți cu el, caz în care simptomul îți va arăta cine e mai puternic dintre voi doi. Chiar dacă pe termen scurt, cu un Nurofen, crezi că ai învins, pe termen mediu și lung întotdeauna el va fi câștigător.

Perspectiva mea e să te rog, TE ROG! să te uiți la următoarea durere sau febră sau bubă sau tuse sau muci sau accident (da, inclusiv un accident) ca la un cadou. O oportunitate, o șansă extraordinară să îți înțelegi corpul, să îl mângâi, să te așezi lângă el și să îi spui povești frumoase, să îl iei de mână și să mergeți la drum împreună. Cum ar fi să nu mai lupți împotriva bolii, să nu mai scoți siropurile și antibioticele imediat ce corpul tău a îndrăznit să deschidă gura ca să (te) strige după Ajutor! și să asculți ce încearcă să îți șoptească? Cât de bine te-ai simți să stai de vorbă cu corpul tău?

TU EȘTI (UN) MÂNCĂCIOS?

Tu știi care e relația ta cu mâncarea? Nu, nu doar gândul ăla la „ce-să-mănânc”, ci

  • ce simți
  • ce crezi
  • ce te relaxează și ce te stresează în relație cu mâncarea
  • câtă plăcere simți când mănânci
  • ce povești știi despre mâncarea pe care o mănânci
  • viteza cu care mănânci
  • cât de repede te satură mâncarea pe care o mănânci
  • de ce alegi mâncarea aia și nu alta

Toate astea, fiecare gând în parte influențează la modul concret (și la modul științific) metabolismul, felul în care e primită și acceptată mâncarea pe care o bagi în gură și care ajunge mai departe, în tot ce ești.

Perspectiva mea e că mintea și corpul funcționează nedespărțite, ba mai mult, funcționează legate, lipite și se influențează enorm una pe cealaltă. Conceptul ăla de care probabil ați auzit, Mind Body Nutrition, ilustrează exact povestea asta de am spus-o mai sus, dar dovada cea mai puternică, de necontestat e la tine în corp. Și în minte. Poți să simți acum, că ți-am zis toate astea, că a te hrăni înseamnă mai mult decât să mănânci? Ai observat că atunci când mănânci stresat, când mănânci și ești furios sau deprimat, mâncarea parcă nu te hrănește, parcă nu îți “pică bine”? Și cel mai important: ai sesizat cum gândurile și emoțiile tale îți transformă gustul din gură, ridurile de pe frunte, ritmul cu care îți bate inima, felul în care faci caca și mirosul transpirației?

TU PENTRU CE VREI SĂ AI UN CORP FRUMOS-ȘI-SĂNĂTOS?

Cei mai mulți oameni pe care îi cunosc se preocupă să mănânce sănătos ca să fie sănătoși. Sună logic, nu? Mai cunosc și unii care mănâncă sănătos ca să aibă energie, ca să reziste sau ca să arate bine.

Perspectiva mea e asta: să mănânci sănătos nu e întotdeauna suficient ca să fii sănătos, ca să ai energie și ca să arăți bine. Povestea asta cu nutriția mi se pare că a devenit un fel de religie: “dacă mâncați asta și vă feriți de asta, o să ajungeți în rai(ul frumoșilorșisănătoșilor)! Mă surprinde cum, într-o lume atât de preocupată de sănătate-prin-mâncare, atât de mulți oameni își petrec zilele în spitale sau mor de boli incurabile. „Dar n-a băut, n-a fumat, n-a pierdut nopți, nu mânca deloc carne și uite, măi, a murit…” ?! Simt că ceva ne scapă, așa-i?
Desigur că și eu vreau să fiu sănătoasă, vreau ca fetița mea și fetița ta să fie sănătoase, vorbesc despre asta cu plăcere și cu pasiune. Dar simt că obiectivul NU e să trăim 100 de ani și în tot acest timp să fim preocupați doar de sănătate. Cu atât mai mult cu cât suntem preocupați doar de sănătatea noastră, nu și de a celorlalți, a vecinilor, a prietenilor, a orașului sau da, a planetei. Oamenii au în mod clar nevoie de un rost, de un scop, de o misiune care să le justifice prezența aici, pe pământ.

Mă tot întreabă mamele “Ce mănânci de arăți așa skinny?

  • Nu, nu mănânc neapărat sănătos.
  • Nu, nu fac sport (aproape) deloc.
  • Nu, nu beau (destulă) apa.
  • Și mă întreb mereu până și eu: “Oare ce naiba face de arată așa bine Crina asta?” Ce se întâmplă în viața mea de sunt așa slabă? De ce alege corpul meu să rămână așa suplu? Ce rost am eu așa, “zână”, cum mă „batjocoresc” prietenele când se plâng că vegetarianul, raw-veganul, dukanul, macrobioticul sau proteina nu generează rezultate de “zână”.

Fără să mă dau mare, dar și dacă pare că mă dau mare, tot o să spun: un corp frumos e cel care îi oferă lumii din afară cadouri dinăuntrul lui. Corpul meu „arată așa skinny” (în traducere: „arată așa de bine”) pentru că se ocupă, dragul de el, de cum mănâncă cei din jurul lui. De CUM mănâncă, nu de ce mănâncă. Tu realizezi că trupurile astea frumoase de le vezi la televizor sau de care ai vrea să ai și tu au un scop mult mai profund și mai frumos decât “să arate bine”?
Și pentru toate mamele alea care nu mă înțeleg, dar mă critică pe facebook sau pe unde le apucă, am a spune asta: un corp sănătos e cel în care mintea își pune la îndoială constant propriile credințe, pune întrebări constant atunci când nu înțelege și, când tot nu înțelege, îi tratează cu căldură pe cei pe care nu i-a înțeles și pe el însuși. Complexitatea lumii, inclusiv a domeniului ăstuia legat de sănătate prin nutriție, ne fascinează, dar ne și frustrează. Cred puternic că, din clipa în care devenim mai toleranți față de perspectivele celorlalți, față de teorii științifice care se bat cap în cap, față de o multitudine de experți care ne spun cum e mai bine – cred că din clipa în care devenim mai toleranți și mai generoși, mai darnici, din clipa aia putem să mâncăm zâmbind, să mâncăm primind, să mâncăm hrănindu-ne, orice mâncare ar fi aia.

Asta e Crina Coliban.

Crina Coliban Permis de Parinte copii mofturosi

Autor

Crina Coliban

Mulțumesc că m-ai găsit! Când eram ca tine, voiam ca fetița mea să sugă la sân și să crească; să nu plângă, doar să îmi zâmbească.

Comentarii (2)

  1. alina
    9 august 2017 Răspunde

    cum ammai spus, geniala 🙂

    • Crina Coliban
      10 august 2017 Răspunde

      Alina, multumesc ca mi-ai scris. Multumesc ca ma citesti si ca ma intelegi 🙂

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *