Permis

„Permis de parinte” este o mana de ajutor

“Permis de părinte” este o mână de ajutor.

  • Pe care o întind către oricine vrea ca experienţele din copilăria lui să nu se repete şi cu copilul lui.
  • Pentru cine vrea ca puiul lui să aibă “altă soartă” decât am avut noi.
  • Pentru oricine se teme să răspundă la întrebarea “Oare voi fi în stare să fiu părinte?”
  • Pentru oricine vrea să ajungă să fie admirat de copilul lui.
  • Şi mai ales pentru cei care nu au aflat că cel mai important rol pe care îl ai în viaţă este să trimiţi în lume Oameni-care-să-fie în stare.

“Permis de părinte” a apărut din indignarea că pentru orice meserie îţi trebuie un atesat, o licenţă. Ca să conduci maşina, avionul sau barca îţi trebuie un permis, un brevet.

Pentru a aduce pe lume un (alt)om şi pentru a-l face Mare, nu îţi cere nimeni nici un permis, deşi cei mai mulţi dintre noi “conduc” fără să aibă cea mai slabă idee despre unde duce drumul.

Să învăţăm să fim părinţi ar putea să schimbe lumea. Pentru că lumea înseamnă oameni făcuţi-de-alţi-oameni.

 

Autor

Crina Coliban

Mulțumesc că m-ai găsit! Când eram ca tine, voiam ca fetița mea să sugă la sân și să crească; să nu plângă, doar să îmi zâmbească.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *