Dacă nu o cunoșteam pe Mihaela Drilea, sigur aș fi fost și azi manager de cinema. Sau aș fi fost în Borneo mamă-surogat pentru urangutani și m-aș fi uitat cu invidie cum femelele și-ar fi alăptat puii la sân, în timp ce eu i-aș fi dat fiicei mele un biberon cu laptepraf malaezian. Mihaela Drilea m-a ajutat să alăptez și m-a inspirat să devin consilier în alăptare, moment din care nu doar că mi-am alăptat copila până la 3 ani, ci le-am mai ajutat și pe alte sute de femei să alăpteze.

Permis de Parinte Crina Coliban - alaptare mihaela drilea

Citind atât de mult și atât de insistent despre subiect, venerându-i munca lui Jack Newman, am dat la un moment dat de un studiu care mi-a marcat viața. Chiar dacă o să vi separă „too much”, când tatăl meu era pe ultima-sută-de-metri-de-viață din cauza bolii secolului, am avut în mai multe rânduri ideea și dorința de a-i da să bea lapte de sân. Nu a acceptat, oricât de mult și de deștept am abordat această perspectivă, dar gândul meu rămâne în continuare agățat în rezultatul studiului ăstuia care, iată, deja salvează vieți omenești!

HAMLET (Human Alpha-lactalbumin Made LEthal to Tumor cells) este numele pe care l-au dat cercetătorii suedezi (nu, nu britanici) unei molecule găsite în laptele de mamă care părea să aibă misiunea de a omorî celule canceroase (!) De la studiu şi până azi au trecut vreo 20 de ani şi am ajuns să aflăm următoarele:

  1. HAMLET omoară celule canceroase fără să le afecteze pe cele sănătoase
  2. HAMLET omoară peste 40 de tipuri de celule canceroase, chiar şi dintre acelea cel mai dificil de tratat cu medicamentele existente azi
  3. HAMLET distruge celulele printr-un mecanism non-toxic, fără să afecteze ţesuturile sănătoase, aşa cum o fac chimio- şi radioterapia
  4. HAMLET se regăseşte în mod natural în laptele de mamă şi ajută la scăderea incidenţei cancerului în mamele care alăptează şi copiii lor
  5. HAMLET poate fi produs în cantităţi industriale la calitate de medicament

Deja a dat rezultate in vivo (adica în realitate, nu în studii de laborator), pe oameni, în cancere de tip papiloma, cancer de vezică urinară şi la tumori pe creier (sursa aici).

Se studiază în continuare ca tratament pentru cancer de plămâni, gât, rinichi, prostată și ovare, ca și pentru leucemie.

Am fost întrebată deunăzi la un post de televiziune dacă e adevărat ce se spune despre laptele praf, anume că e la fel de bun ca laptele de mamă. Laptele de om se studiază constant și continuu și ne oferă cadouri (dumnezeiești aș putea spune) la fiecare cercetare. Laptele praf nu omoară 40 de tipuri de celule canceroase, asta e sigur! Puteți vedea în secțiunea video a acestui site mai multe despre asta.

Ce pot să spun este că știu că e greu să alăptezi. Că știu că doare la început, că vă e frică de răni, că vă înspăimântați la gândul că bebe nu se hrănește suficient de la sân, că vă ispitește puternic cutia de lapte praf, că uneori vă vine să plângeți și să renunțați la alăptare! Plângeți, lacrimile sunt bune, așa cum o să aflați dacă participați la cursurile mele „de tot plansu'”, dar nu renunțați la alăptat. Cu ajutorul unui consilier în alăptare priceput și pasionat de ce face, aveți toate (dar toate!) șansele din lume să alăptați cu succes. Până la 1 an. Până la 2. Sau până la 7 ani, ca pe coperta din Times 😉

Permis de Parinte Crina Coliban - alaptare HAMLET cancer

Dacă asta trebuie ca să avem copii sănătoși, atunci hai să facem! 🙂

Autor

Crina Coliban

Mulțumesc că m-ai găsit! Când eram ca tine, voiam ca fetița mea să sugă la sân și să crească; să nu plângă, doar să îmi zâmbească.

Comentarii (2)

  1. Raluca Judet
    27 februarie 2016 Răspunde

    Draga Crina,
    Asa s-au „potrivit” si la mine lucrurile, sa alaptez in perioada cand mama a descoperit ca are cancer. Am citit si eu despre HAMLET si am convins-o sa bea laptele pe care il scoteam (nu-mi place verbul „a mulge”) special pt ea. S-au vazut efectele foarte repede. Dupa cateva zile in care a baut cate putin dimineata si seara, rezultatele au fost uimitoare. Era convinsa ca asta a functionat cel mai bine din cate tratamente a incercat. Incepuse chiar sa zica si altor bolnavi, cu toata rusinea, ca a baut din laptele fiicei ei si ca tumoarea a scazut vertiginos.
    Din pacate eu nu am reusit sa ii mai dau prea mult si nu am gasit o alta sursa. E si foarte greu sa ceri cuiva sa iti dea asa ceva. Si uite asa cancerul a invins din nou.. Mama s-a stins acum o luna.
    Stiu ca poate parea ciudat pentru unii, dar pentru cei care lupta cu aceasta boala poate fi o speranta.
    In ce priveste alaptatul, sunt convinsa ca e cel mai important lucru pe care il poate face o mama pt copilul ei.

    • Crina Coliban
      27 februarie 2016 Răspunde

      Sunt ATAT de impresionata de mesajul tau…ca am pielea de gaina de cateva minute…

      Ce minune…ce o fi fost in sufletul ei plin de credinta ca laptele tau o readuce la viata…

      Plang…

      Ce minune (esti)! Ce minuni suntem…

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *