Permis de Parinte Crina Coliban - mancare copii mofturosi

Cei care mă cunosc ştiu că sunt atât de pasionată de domeniile mele de expertiză, încât citesc tot ce apare, tot ce mişcă, tot ce se inventează. Aşa am dat de un studiu (sursa aici) care m-a uimit nu pentru că a fost făcut, ci pentru că a fost făcut abia acum! 

Felul în care se aude mâncarea este direct proporţional cu gustul (bun)!

       Ce înseamnă asta? Cu cât „sună” mai bine mâncarea atunci când muşti din ea şi când o mesteci, cu atât o să îţi placă mai        mult. 

  • Un chips de cartof?
  • Un morcov crud?
  • Un pahar de apă minerală sau de Cola, proaspăt turnate?
  • O felie subţire de bacon prăjit? Un studiu din 2007 (sursa, BBC, aici) demonstrează că atracţia pe care o manifestă unii oameni pentru bacon-ul de dimineaţă, de lângă ouă, nu constă nici în gust, nici în miros, ci în felul în care se simte şi se aude atunci când muşti feliuţa crocantă. 

(Da, ştiu că nu-s sănătoase, dar nu despre asta vorbim acum) 🙂

Charles Spence, profesor de ‘experimental psychology’ la Oxford, a demonstrat că sunetul pe care îl face mâncarea când o muşti-şi-mesteci este un factor-cheie în acceptarea mâncării.

De ce scriu articolul acesta?

Bineînţeles că pentru părinţi. Pentru ca ei să înţeleagă că atunci când copiii refuză în mod evident (şi convingător!) unele mâncăruri o explicaţie ar putea fi că nu le place textura. Şi asta am demonstrat în multe familii la care am fost până acum, când i-am rugat să ţină un „jurnal de hrană” şi să îmi spună ce mâncăruri acceptă copilul şi ce mâncăruri respinge. Da, textura, ca şi mirosul, este un motiv pentru care copiii nu deschid gura, orice le-ai face 🙂

Dar de ce să fie sunetul pe care îl face mâncarea un aspect atât de important în alegerea mâncării?

Spence spune că sunetul este un indicator al calității și al prospețimii mâncării. Când muști dintr-un măr și se aude sunetul ăla specific al dinților care sparg coaja și se înfig în pulpa crocantă și zemoasă, simți că ai dat de un măr proaspăt. Față de cum se aude când mănânci un măr vechi, ușor scofâlcit, înmuiat, veștejit.

Până și mâncărurile mai soft, ca bananele sau pâinea, fac sunete specifice după care unii dintre noi chiar tânjim: adu-ți aminte de sunetul pe care îl face coaja de pâine când muști din ea sau plescăitul ăla moale și lipicios din clipa în care mesteci banana.

Așadar, data viitoare când îi prezinți copilului tău un aliment nou, fă-l atent la cum se aude, la cum „vorbește” alimentul cu el atunci când îi întâlnește dinții.

Iar pentru copiii mofturoși, cei care nu se ating de un fruct sau de o legumă nici în ruptul capului:

  • schimbă textura: nu i-l mai da pasat, încearcă să i-l oferi întreg
  • fă „un spectacol” din cum „cântă mama şi tata la măr” :), adică fă-l atent la cum se aude când mănânci alimentul pe care copilul îl refuză
  • invită-l pe copil să îţi arate cum se aude atunci când mănâncă alimentul respectiv şi arătaţi-vă dornici şi voi să imitaţi sunetele pe care le face copilul cu mâncarea

 

Ingenios, aşa-i? 🙂

Permis de Parinte Crina Coliban - mancare copii mofturosi

Autor

Crina Coliban

Mulțumesc că m-ai găsit! Când eram ca tine, voiam ca fetița mea să sugă la sân și să crească; să nu plângă, doar să îmi zâmbească.

Comentarii (2)

  1. Anca Petrovici
    14 iunie 2016 Răspunde

    Suuuuper. Cred ca acest articol imi explica de ce mica mea (de 1 an si 7 luni) prefera in ultimile 2 saptamani sa manance fulgi de porumb (cu toate ca a fost certata cu mamaliga de la prima atingere). Eu zic ca am o fetita care nu mananca, insa dupa ce am citit aproape toate de pe site-ul tau, am ajuns la concluzia ca este un copil care mananca totusi, comparativ cu multe cazuri prezentate de mamici disperate. O mamica disperata am fost si inca sunt si eu, si spun asta deoarece fetita mea avea zile cand manca doar laptic si cate 2 linguri de mancare la masa. Si acum la fel face, insa, tind sa dau vina pe eruptia dentara (mai are 2 canini sa ii sparga), si spun asta pentru ca are 2-3 zile cand mananca tot ce prinde si cate 2 zile cand stau si ma gandesc din ce traieste, avand in vedere ca este un copil foarte energic, in continua miscare, si inafara de apa….si laptic …aproape nimic nu vrea sa probeze. Acum…eu zic ca dupa ce o sa ii treaca perioada dintilor, visez ca in basme sa manance tot ce ii voi etala eu pe farfurie…. 🙂 dar va tin la curent daca asa o sa se intample. Greseli am facut si eu multe, si zic multe ca de exemplu pana i-am potrivit cat de fluida sa fie mancare au trecut cateva zile, apoi dupa vreo doua luni isi schimba preferintele, eu insistam cu mancarea veche, ea nu vroia…pana imi dadeam seama, va inchipuiti ce chin…Nu stiu, in fiecare zi ma simt dezarmata cand tre sa ii pregatesc de papa…nu mai stiu ce combinatii sa ii mai fac si cum sa i l e mai prezint….uneori o mai las pe buni poate se pricepe mai bine…de asta zic ca inca sunt disperata…da sa vedem cum o sa se intample dupa ce o sa aiba toti dintii… 🙂 Succes va doresc tuturor si sa auzim numai de bine si numai de copii ce mananca cu placere si de toate

    • Crina Coliban
      15 iunie 2016 Răspunde

      Anca, multumesc ca mi-ai povestit despre voi si ca nu ai renuntat sa incerci saiti faci copila sa manance cu placere 🙂 Toate facem greseli, e important sa stim asta, sa observam reactiile copilului si sa ne modificam comportamentele, astfel incat mai ales lui sa ii fie bine. Sunt aici, oricand simti ca ai nevoie de instrumente in plus ca sa va fie bine.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *