AlăptareDe viațăPermis„Crina, tu ai recolta celule stem?” (P)

15 februarie 2018by Crina Coliban1

Am primit întrebarea asta de atâtea ori, încât m-am gândit să scriu un articol despre subiect. Deși, aș putea să scriu doar un singur cuvânt care să definească tot articolul: DA.

Da, eu aș recolta celule stem!
DE CE?
Sunt multe motive.

Desigur că și eu mi-am pus întrebări despre eficacitate, m-am îndoit, m-am zgârcit când am văzut cât costă recoltarea, procesarea și apoi cât mai costă și stocarea, mi-am făcut excel-uri de PRO și CONTRA acestei operațiuni. Desigur că și eu m-am certat cu soțul meu care nu înțelegea de ce costă nașterea atâta. Desigur că am citit zile și nopți în șir, că doar știți cum funcționez eu și cum orice provocare de tip know-how îmi provoacă fiecare celulă din creier și nu mă lasă până nu știu binedetot ce e cu treaba asta.

Dacă ar fi să rezum la un singur motiv pentru care aș recolta celule stem, acela ar fi:
Dacă lumea a ajuns deja la atâtea progrese medicale care acum 30 de ani păreau imposibile, e evident că celulele stem au și vor avea un potențial inimaginabil.

Deci, decât să regret că nu am recoltat și, iată ce s-ar fi putut face cu ele azi, când și-au dovedit deja eficiența pentru unele dintre cele mai înspăimântătoare afecțiuni: autism, diabet juvenil, paralizie cerebrală, leucemie sau boli rare, cum ar fi anemia aplastică. Mai bine să fiu liniștită o viață întreagă că le-am recoltat și că le am la dispoziție.

UNDE?

Într-o bancă de celule stem.
”Ce mai este și aia?” M-a întrebat maică-mea când a auzit că a mai apărut o bancă la care avem ceva, pe lângă cele la care avem credite 😊 Banca de celule stem e locul în care se stochează, se păstrează, se ocrotesc celulele astea.

CUM ALEG BANCA?

Nu după preț. Asta e sigur.
Însă, apropo de asta, pot să te sfătuiesc să începi research-ul cât mai rapid. Cu cât semnezi mai devreme în timpul sarcinii tale (în trimestrul al doilea ar fi de preferat), cu atât ai putea obține un preț mai bun. Plus că, periodic, se organizează târguri cu oferte de luat în seamă.  

Ci după:

1. Cât de sigură e banca. De când e pe piață.

Iată ce e important să știi:

  • De cât timp e pe piață?
  • Câți clienți are?
  • Este membră a unei companii care mai are și alte business-uri?
  • E afiliată la un spital de prestigiu sau la un institut de cercetare?

2. Nu, nu doctorul este criteriul după care să îți alegi banca. Ia în calcul ce zice, pune în excel-ul tău informația și continuă cu research-ul.

3. Verifică dacă este o bancă acreditată de instituțiile statului.

4. Banca trebuie să îți asigure și să îți garanteze transportul în perfectă stare a celulelor recoltate.

Temperatura este esențială! Interesează-te bine de tot cum o să se desfășoare transportul. Din clipa în care au fost recoltate, sângele și celulele “mor”, temperaturile prea mari sau prea scăzute accelerează distrugerea lor.

5. În 48 de ore.

În maximum 48 de ore de la naștere, celulele trebuie să fie deja procesate (prelucrate) criogenate, înghețate, în bancă.
Au laboratoare proprii? Camere de stocare proprii? Sau le stochează în altă parte decât unde este banca?

ESENȚIAL: dacă au generatoare proprii, pentru ca, în cazul unei “pene de curent”, celulele să nu sufere deteriorări. Știu că sună penibil să întrebi așa ceva, dar crede-mă, merită verificat. Și întreabă ce alte măsuri mai au pentru prevenția incendiilor și pentru siguranța celulelor în general.

6. Ce fel de teste fac și câte mostre păstrează în plus pe lângă celule?

Un centru de transplant când solicită celulele pentru o intervenție, va cere mai înainte rezultatele tuturor testelor făcute imediat după recoltare. Și nu puține! De fapt, există o paletă de analize fără de care un centru de transplant nici nu ar concepe să mai ceară ceva, dacă nu primește rezultatele lor de la bancă.

Și mostrele sau eșantioanele, cum vrei să le zici, sunt capitale: un centru de transplant va solicita și de-alea și de-alea pe lângă proba de celule, pentru că, da – o bancă trebuie să dețină astfel de mostre depozitate la diverse temperaturi de congelare.

7. Istoricul băncii cu privire la rezultatele transplanturilor efectuate cu celulele stocate de ei.

Cere cazuistică, cere să îți pună la dispoziție informații despre intervenții care s-au finalizat cu succes ca urmare a utilizării celulelor din băncile de celule stem, în general și din banca lor, în particular.

În România există mai multe bănci de celule stem și, din cât research am făcut eu (și am făcut!), REGINA MARIA Banca Centrală de Celule Stem bifează toate criteriile de mai sus.


Poți urmări un filmuleț care să te ajute să înțelegi mai bine cum să alegi banca de celule stem, dacă dai click aici.

One comment

  • Natalia

    27 martie 2019 at 3:38 PM

    Noi ne-am informat de la Ditta Depner despre recoltarea celulelor stem si am hotarat sa intarziem clamparea cordonului ombilical la bebe dupa ce a fost nascut.
    A stat la mine pe piept pana nu mai pulsa sange. Apoi a fost taiat. In felul asta toate celulele stem au intrat la ea in organism.
    Slava Domnului ca am avut posibilitatea asta. In Romania cred ca e mai greu cu „ora magica”, mai ales la maternitatile de stat.
    Fiecare ia decizia potrivita pentru el.
    Spor la informat tuturor!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *