Copii mofturoşiDe ce nu mănâncă?

14 ianuarie 2020by Crina Coliban1
https://www.permisdeparinte.ro/wp-content/uploads/2020/01/Dentist.jpg

În acești mai-bine-de 7 ani de când îi fac pe copii să mănânce, am întâlnit atâtea motive care stau la baza refuzului mâncării, încât am ales să fac următoarele: Să spun, de fiecare dată când am ocazia, că un copil care nu mănâncă NU este un copil mofturos, ci un copil care are niște nevoi...

În acești mai-bine-de 7 ani de când îi fac pe copii să mănânce, am întâlnit atâtea motive care stau la baza refuzului mâncării, încât am ales să fac următoarele:

  1. Să spun, de fiecare dată când am ocazia, că un copil care nu mănâncă NU este un copil mofturos, ci un copil care are niște nevoi reale, niște nevoi puternice pe care părinții nu reușesc să le identifice și, drept urmare, nu le pot rezolva. 
  2. Să fac un material video în care să descriu în detaliu, pe larg, care sunt cauzele ce îi pot împiedica pe copii să aibă o relație sănătoasă, armonioasă, bucuroasă cu mâncarea. Îl poți urmări dând click aici. 
  3. Să lucrez constant cu specialiști din diverse domenii, astfel încât să pot oferi instrumente cât mai bune și cât mai sigure(!) pentru părinți. 

Materialul de astăzi este realizat prin bunăvoința clinicii Dent Estet 4Kids (din București) și a medicului stomatolog pediatru Mihai Gavrilescu care m-au primit să dezbatemce îi împiedică pe copii să mănânce, pe baza unor exemple din consultațiile mele și din consultațiile de la clinică cu copii care întâmpină dificultăți în procesul de hrănire.

Dacă mă urmărești de mult, știi că cea mai mare pasiune e a mea este să îi ajut pe părinți să își dea seama câte nu știu și câte avem de învățat dacă vrem să obținem #permisdepărinte. Nu întâmplător, cea de-a doua carte a mea se numește „Cum îi facem pe copii să mănânce – Tu știi câte nu știi?” 🙂 Iată că și acum, aici, în interviul realizat la clinica de stomatologie pediatrică am discutat câte nu știm despre dinții și gurița copiilor și cât de bine-ar fi dacă am ști.

Ce vei afla dacă urmărești acest material:

  • Ce se poate întâmpla când copilul respiră pe gură, în loc să respire pe nas.
    • Știi că i se poate deforma fața,
    • că se modifică interiorul gurii și
    • că astea pot să îi afecteze mestecatul, adică să nu mai (poată să) mănânce?
  • Dacă suge degetul sau suzeta,
    • își poate modifica maxilarul,
    • mandibula,
    • poate încetini creșterea dinților și a întregii cavități bucale,
    • poate strica forma și așezarea dinților și
    • provoacă apariția cariilor.
  • Dacă mănâncă pasat prea mult, asta îl „ajută” să rămână la deglutiția infantilă, adică îi întârzie creșterea, dezvoltarea.
  • La ce ajută și de ce ne ies dinți de lapte? Sau de la ce vârstă se pot pune brackets pe dinți (aparat dentar)?
  • Știi că îți poți da seama de ce nu mănâncă un copil doar dacă te uiți la
    • fizionomia feței,
    • felul în care respiră,
    • cum arată dinții, gingia, cerul gurii,
    • ce face limba în gură sau
    • cum mestecă mâncarea?
  • Există căi, metode, instrumente prin care putem să le reantrenăm copiilor dinții, mușchii guriței, limba, astfel încât să reușească să mestece și să mănânce.

Toate acestea și multe alte informații despre care n-ai auzit niciodată până acum îți ofer cu tot sufletul în video-ul de mai jos: 

Un Comentariu

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *