Copii mofturoşiDiversificareCrina la Qbebe.ro: Cum înveți copilul să mănânce singur

16 noiembrie 2016by Crina Coliban14
https://www.permisdeparinte.ro/wp-content/uploads/2016/11/171191283.jpg

1. Vă rog să ne prezentați metodele cunoscute și aplicate/recomandate de dumneavoastră care pot ajuta copilul să mănânce singur. Copilul mănâncă singur. Copilul e normal să mănânce singur. Părintele al cărui copil nu mănâncă singur trebuie susținut, ajutat, inspirat.O sa fiți surprinși, dar nu există metode, tactici prin care să îi învățăm noi pe copii...

1. Vă rog să ne prezentați metodele cunoscute și aplicate/recomandate de dumneavoastră care pot ajuta copilul să mănânce singur.

Copilul mănâncă singur. Copilul e normal să mănânce singur. Părintele al cărui copil nu mănâncă singur trebuie susținut, ajutat, inspirat.O sa fiți surprinși, dar nu există metode, tactici prin care să îi învățăm noi pe copii să mănânce singuri. Pentru că ei știu să facă asta. Dacă trăiesc printre oameni care mănâncă în prezența copiilor, dat fiind că omuleții învață prin imitație, ei încep să mănânce așa cum îi văd pe adulți că o fac. Credeți-mă, pâcopil mancare crina colibannă și în familiile în care nu se prea mănâncă acasă, în familiile în care copiii nu îi văd pe părinți luând masa împreună, ei tot știu să mănânce singuri. Învață de la câinii sau de la pisicile din casă și tot se descurcă să mănânce, chiar dacă o fac într-un fel care seamănă cu „în-4-labe și cu limbuța-în-castron”.
Dacă întrebarea se referea la copilașii care nu mănâncă singuri și venea din partea părinților care au nevoie de sprijin pentru a-i face pe copilași autonomi, atunci cel mai important sfat pe care îl ofer cu drag este: Mâncați! Voi! Mâncați cu poftă, cât mai des, în orice loc, oricum, în ochii copiilor voștri.

2. Începand cu ce vârstă poate fi utilizată fiecare metodă în parte și pe ce durată de timp?

Începând cu 4 luni – 4 luni jumătate, copilașul ar trebui luat de părinți la masă, atunci când iau ei masa. Copilașul ar trebui să vadă cum mănâncă părinții, cum vorbesc despre mâncare, cum o savurează, cum își oferă unul altuia, cum se șterg la gură – dacă se șterg, cum pun mâna și când folosesc tacâmurile, cum suflă în ciorba fierbinte, cum gustă și își manifestă plăcerea sau neplăcerea.

De la 6 luni încolo până în jurul vârstei de 1 an, copiii ar trebui expuși cât mai des la hrană. De câte ori mănâncă părinții, bunicii, prietenii, rudele, copiii ar trebui implicați în proces. Asta nu înseamnă să le dați și lor să mănânce, ci înseamnă să îi integrați: să culeagă împreună cu voi, să aleagă ce cumpărați, să spele și să curețe de coajă împreună cu voi, să taie feliile de pâine la masă, să miroasă mâncarea de pe masă, să guste ca să știm dacă e destul de sărat sau destul de dulce, să îi hrănească el pe adulții din familie. Copilul trebuie făcut parte din mâncare, nu doar adus la masă și hrănit.

3. Ce sfaturi aveți pentru părinți în acest sens?

Ce fac eu nu sunt sfaturi. Eu nu îi sfătuiesc și nici nu îi învăț pe părinți. Eu „traduc” mesajele copilașilor. După cum știți, deși am început fiind consilier în alăptare și diversificare, am ajuns „Femeia-care-îi-face-pe-copii-să-mănânce”, adică un specialist în copii mofturoși, tocmai de aia: pentru că mă uit la comportamentele copilașilor la masă și le traduc părinților mesajele pe care ei le strigă „cu gurița închisă”.

Cel mai adesea, copilașii care fac mofturi la mâncare au o nevoie sau mai multe pe care părinții nu au avut timp sau sunt prea copleșiți, prea obosiți să le audă. Copilul mofturos nu trebuie lăsat în pace „că n-o să moară de foame” și nici nu trebuie „lăsat nemâncat, ca să vezi cum mănâncă după aia orice”. Există copilași care nu mănâncă pentru că au probleme fiziologice, au ceva la limbuță sau în gât care îi împiedică sau le face anevoioasă masticația sau înghițirea. Există copilași care nu vor să mănânce singuri doar pentru că au nevoia de a se conecta cu mama, de a o „prinde doar pentru el”. Orice copilaș mofturos le transmite ceva părinților lui și, din experiența mea cu sute de copii din țară și din afara României, vă pot spune că imediat cum părinții află de la mine ce făceau și ce nu făceau în relație cu mâncarea, copiii nu doar că încep să mănânce, dar toată familia se reconectează și continuă mai senini și mai încrezători în relația dintre ei.

Puteți citi articolul în întregime aici.

14 Comentarii

  • Cristina Antonescu

    17 noiembrie 2016 la 12:12 AM

    Eu una, Crina, nu stiu cum iti pot multumi vreodată, mi-ai facut copilul sa mănânce. Este un miracol. El, timp de 8 luni, nu a gustat deloc mancare gatita. Tu m-ai ajutat enorm. Iti multumesc din suflet.

    Răspunde

    • Crina Coliban

      10 decembrie 2016 la 7:35 PM

      Cristina, si eu iti multumesc din suflet! 🙂 Iti dai seama ce mangaiere inseamna pentru inima mea sa stiu ca sunteti bine.

      Răspunde

  • Lăcrămioara

    28 decembrie 2016 la 2:22 PM

    Buna ziua.va rog să mă ajutați și pe mine…Am o fetiță de 14luni care mănâncă fff puțin (ba chiar are perioade în care pur și simplu nu vrea să deschidă gura adică 3 săptămâni)are 2 feluri de mâncare pe care le prefera supa de găină cu tăiței sau găluște ai ciorba dulce de cartofi …zdrobit cu furculița,am încercat toate variantele dar fără nici un rezultat.a m făcut analize dar pediatra mă asigură că nu e vreo problema.are 8dinti si urmează canini si când mănâncă nu prea mestwca mâncarea o inghite deaia trebuie să pasez tot.cand mâncăm noi o pun si pe ea la masa e incantata gusta din toate dar nu inghite ,le linge le suge si apoi le aruncă afară sau dacă se încumeta să înghită ceva nepasat își provoacă stare de voma.va rog să mă ajutați!!!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      4 ianuarie 2017 la 1:05 PM

      Lacramioara, am multi copii cu simptomele acestea care au reusit rapid sa mestece si sa inghita si sa ia in greutate corespunzator. Trimite-mi raspunsurile pe care ti le-am solicitat si lucram si cu fetita ta cu mare drag 🙂

      Răspunde

  • Ioana

    13 iunie 2018 la 7:12 PM

    Buna ziua! Am un baietel de 7 luni si jumatate care nu sta singur in fundulet. Am inceput timid diversificare/autodiversificare pe la 6 luni si jumatate cu el in brate. Este interesat de ce bagam noi in gura, altfel se stramba. Mai usor mananca bucati decat sa fie servit cu lingurita. Frustrant pentru mine e ca nu poate sta singurel sa se poata bucura de autodiversificare. Cum as putea continua? Multumesc!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      16 decembrie 2019 la 9:31 AM

      Pentru pozitia „in fundulet, nesustinut”, daca nu exista o problema motorie sau de coordonare, cel mai sigur este sa il tineti in brate cand mananca, cu spatele perfect drept sau sa ii asezati niste pernute la spate, cand e in scaunul de bebelus, pentru acelasi motiv: o pozitie perfect verticala.

      Răspunde

  • Mariana

    10 aprilie 2019 la 4:37 PM

    Buna Corina
    Ai putea sa ma ajuți si pe mine cu copilașul meu de 2 ani si o luna nu vrea să mănânce face mofturi la orce mâncare.si ce ii plăcea nu mai mănâncă.are zile can nu mănâncă aproape nimic. Te rog ajutama

    Răspunde

    • Crina Coliban

      16 decembrie 2019 la 9:30 AM

      Ajut, aici sunt. Ori cu cartile mele ori in consultatii individuale, ajut cu drag. Decideti dumneavoastra cum doriti, cum va e mai potrivit si spuneti-mi.

      Răspunde

  • Mariana

    10 aprilie 2019 la 4:40 PM

    Buna Corina
    Am un băiețel de 2 an si o luna nu vrea să mănânce aproape nimic ati putea sa ma ajutati va rog frumos. Nu vrea să mănânce nici ce ii plăcea înainte face mofturi la orce mâncare va rog sa ma ajutati

    Răspunde

  • sandu maria

    11 decembrie 2019 la 11:35 PM

    Buna seara, am un nepotel cu varsta de 2 ani si jumatate si de 4 luni nu mananca decat dulciuri, lapte si bea suc, In momentul cand aude de mancare se pune pe tipat si este foarte speriat, nu vrea nici gurita sa o deschida. Cum putem sa il facem sa manance di nou mancare gatita . va rog sa ma ajutati, suntem disperati. Multumesc.

    Răspunde

    • Crina Coliban

      16 decembrie 2019 la 9:29 AM

      Va trimit un mesaj acum pe email. Am nevoie de mai multe informatii despre copilas, ca sa va pot oferi solutia exact pe nevoile voastre. Chestionarul acesta este special gandit pentru a ma apropia eu cat mai mult de cauza problemelor: https://www.permisdeparinte.ro/formular-permis-de-parinte/
      Va multumesc!

      Răspunde

  • Elena

    11 ianuarie 2020 la 12:47 AM

    Bună Crina!
    Bebelușul meu de 10 luni are doar 2 dintisorii. Abia i-au dat.
    Încă ii pasez mâncarea pentru ca mi-e frica sa-i dau bucatele. Oare trebuie sa mai aștept pana ii dau și dinții de sus pentru a nu i mai pasa mâncarea? Mi e frica sa nu se inece

    Răspunde

    • Crina Coliban

      13 ianuarie 2020 la 9:24 AM

      Nu, copiii mananca solide de la 6 luni, chiar daca nu au dintisori 🙂
      Iti recomand cartea „Diversificarea naturala” sau „Baby Led Weaning” (daca o vrei in varianta originala), ca sa te simti mai in siguranta in legatura cu subiectul. Cu cat lasi sa treaca mai multa vreme pana il ajuti, ii permiti sa treaca la bucati, cu atat ii va fi mai greu. Am multi copii cu care lucrez care mananca doar pasat, desi au varste de peste 4 ani! Multumesc mult pentru mesaj si pentru interesul tau in a fi o mama mereu mai buna!

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *