AlăptareNu alăpta! – până nu citești asta

7 decembrie 2015by Crina Coliban47
https://www.permisdeparinte.ro/wp-content/uploads/2015/12/IMG_4595-1024x819.jpg

„Peste tot aud și citesc că dacă vreau să intru în categoria „mamă bună” e musai să îmi alăptez copilul. Dar nimeni nu mi-a spus că alăptatul poate să îmi distrugă viața. De unde dracu’ să găsesc o varză acu’, la miezul nopții?! E 2 noaptea și sânul meu cred că o să explodeze, cred...

„Peste tot aud și citesc că dacă vreau să intru în categoria „mamă bună” e musai să îmi alăptez copilul. Dar nimeni nu mi-a spus că alăptatul poate să îmi distrugă viața.
De unde dracu’ să găsesc o varză acu’, la miezul nopții?! E 2 noaptea și sânul meu cred că o să explodeze, cred că am furia laptelui aia despre care am citit o grămadă în timpul sarcinii. Sper că asta e, pentru că altfel nu știu ce să caute ditamai nodulul ăsta care îmi dă dureri înțepătoare, atât de înțepătoare de îmi vine să urlu ca lupii la lună. Sper că e un nodul și că nu am cancer, că unul dintre motivele pentru care am vrut atât să alăptez a fost că cică astea de alăptează nu mai fac cancer la sân…

Dacă m-ar întreba acum cineva „Ce mai faci?„, i-aș răspunde că mă doare sânul de îmi vine să îl iau și să îl pun deoparte. Și că soțul meu doarme, normal… și că fetița mea în vârstă de 3 săptămâni se va trezi dintr-un minut în altul, urlând cred-că-de-foame, Dumnezeu să o înțeleagă!, iar eu va trebui să folosesc acest sân congestionat, enorm, prin care se văd venele gata-să-plesnească, de zici că o să iasă Alien din țâța aia… Asta dacă nu cumva dau de niște frunze de varză prin casă, așa cum zice Dr. Internet, că citesc în continuu de aseară.

Dacă cineva m-ar întreba acum „Și fetița ce face?„, i-aș spune că eu nu cred că se hrănește, deși o țin la sân cu orele. Suge continuu, pardon clămpăne așa, sau nu-știu-cum să zic, țoncăne, pentru ca apoi să dea drumul la sân și să urle. Din nou! Poate are gaze, poate e constipată, poate îi e somn, dar, ca mamă proaspătă ce sunt, la fiecare plâns de al ei cred că e vorba despre mine: trupul meu care nu produce suficient lapte pentru ea!

De ce naiba nu mi-a zis nimeni că alăptatul mă va transforma într-o obsedată care nu apucă să mănânce, să doarmă, să se spele sau să iasă din casă?

Aș putea, desigur, să îi dau „supliment”, dar chiar și eu care cunosc puțin-spre-deloc detaliile din războiul ăsta dintre mamele-care-alăptează și mamele-care-dau-laptepraf, am fost cumva spălată pe creier că trebuie să fac totul (ba chiar mai mult!) ca să nu dau lapte praf și să alăptez exclusiv. Inclusiv, probabil, să îmi înfometez fetița.

Și mai știu că nu știu, de fapt, nimic – angorjare; canale înfundate; ceva numit candida, care sună ca un personaj din „Jocurile Foamei”; mastită, o chestie de la care ajungi sigur în spital, asta dacă nu te umpli de puroi și îți face o gaură în sân ca să ți-l scoată – astea sunt doar câteva detalii pe care cică trebuie să le am în vedere, dacă vreau să alăptez.

Am alergat la maratoane, am terminat un triatlon, am dus inclusiv 4 ani de tratamente pentru infertilitate. Mi-au spus câte unii că maternitatea asta nu e chiar așa ușoară, dar – și aș scrie asta cu litere mai mari decât îmi permite tastatura: DE CE NU MI-A SPUS NIMENI DESPRE ALĂPTARE?

De ce nu mi-a spus nimeni că această alegere: „Alăptez!” mă va transforma într-un fel de lighioană care nu doarme niciodată, nu mănâncă, nu apucă să facă duș, nu se pișă? Ca să nu mai zic de socializare… eu nu reușesc să ies din casă! Eu sunt o obsedată care nu vorbește decât despre alăptat, înainte-de alăptat sau după-alăptat. De ce nu m-a avertizat nimeni că alăptatul ăsta o să îmi distrugă somnul, viața sexuală, munca, trupul meu, sănătatea mea mintală? Și că alegând să îmi alăptez copilul, o să dau naștere unei dinamici atât de inegale încât am toate șansele să sfârșesc în poziția de mamă-care-își-crește-singură-copilul?

Acest articol NU VA FI DESPRE BENEFICIILE ALĂPTĂRII. Nu, nu o să mă lansez în discuții despre cum laptele de mamă îi ajută pe copii din atâtea puncte de vedere!, cum ar fi imunitatea lor, sănătatea, dezvoltarea fizică și abilitatea lor să zboare (acest studiu nu s-a făcut încă, dar ține minte de la mine: o să se facă!).

S-a scris suficient despre asta și nu o să mai vorbesc și eu, pentru că (1) sunt prea obosită de la atâta alăptat și (2) sunt atât de îndoctrinată de beneficiile alăptării, încât mă tem că o să ajung să strig: Alăptează!

Ceea ce nu știm – până nu ne trezim la 2 noaptea cu sânii stând să explodeze – este că a alege să alăptezi înseamnă, de fapt: sămăiadracu ce greu e! Și cât de mult sprijin necesiți ca să faci din asta un succes! Și ce o să pierzi dacă o să te încăpățânezi să alăptezi. Ceea ce, oricum, reușesc să facă foarte puține femei. Cele mai multe renunță la alăptat, iar studiul ăla cu 12,6% femei din România care reușesc să alăpteze până la 6 luni cred că e, de fapt, o minciunã.

Până și în State (pentru că da, sunt la curent cu tot!), doar 1/3 din femeile care au zis că vor să alăpteze exclusiv timp de 3 luni au reușit; 15% dintre ele au renunțat înainte de a părăsi maternitatea.

Mamă, cum le înțeleg pe femeile astea! Dacă aș fi știut ce înseamnă să alăptez, nu cred că aș mai fi sărit așa de repede să spun „Vreau și eu!


Toată lumea părea că e preocupată de un singur aspect când eram însărcinată: „O să alăptezi?”

O să încerc„, răspundeam, arătând spre sânii mei care se măriseră de zici că mă pregăteam să joc în filme porno: „Cu sânii ăștia nici nu cred că îmi va fi greu!” (Habar n-aveam că mărimea sânilor n-are nicio treabă cu puterea de a face lapte).

După atâția ani în care m-am chinuit să rămân însărcinată, mi-am promis că voi lua totul foarte ușor după ce va apărea pruncul.

Nu voi lua parte la războaiele alea de pe facebook în care femeile care NU alăptează sunt crucificate, stigmatizate, înjurate și singura lor șansă e să fie scoase de pe grupuri, indiferent de motivul pentru care NU alăptează – cum ar fi că sunt pe pastile sau că nu au destul lapte sau că sfârcurile le sunt franjuri și sângerează (cu sânge adică!).

Alapteaza!

Pentru că am petrecut 4 ani prin doctori, încercând să rămân însărcinată, m-am gândit că măcar asta pot să îi ofer copilului meu: laptele meu. Dacă o să am lapte, bun. Dacă nu, asta e, ne descurcăm. Pe bune, cam cât de greu poate fi? Doar de asta avem țâțe, nu? 

Alaptare

Eh, luați de aici:

Imaginea aia cu o femeie cu părul lung, superbă, senină, cu un bebeluș la fel de senin, zâmbitor, sugând la sânul ei perfect. Nirvana, corect?

Și acum realitatea:

O femeie care n-a mai făcut duș de…când?, care n-a mai dormit o noapte întreagă dinainte să plece spre maternitate, cu părul încâlcit, mirosind a transpirație, cu un bebeluș care urlă la țâță, încercând să bage un sân al naibii de dureros în gura care abia așteaptă să muște.

AlaptareDupă care bebelușul suge cu o putere (De unde are atâta putere, mă?) care îl ține câteva minute, după care adoarme pentru încă vreo 15 minute. Mama, ca o prizonieră, nu mișcă un deget, în speranța dementă că bebelușul va dormi, astfel, mai mult. Pentru că dacă îl trezește, va dori să mănânce din nou! De unde? De la sân!

Asta dacă va mai vrea! Pentru că există și șansa să nu vrea! Să urle la sân, dar să nu pună gura pe el.

Ca să nu mai spun despre durerile de la sân, care nu încetează nici cu copil, nici fără.


Desigur, nu e așa de rău la toată lumea. Unele femei reușesc să găsească o cale prin care să alăpteze senin, calm, nedureros. Eu nu le-am întâlnit, dar e clar că or fi măcar alea 12%. Dar chiar și în cazul lor, alăptatul este o provocare:

  • în primul rând, trebuie să bei constant apă. Ca și cum te antrenezi pentru Olimpiadă sau ceva sport în care vrei să faci performanță.
  • în al doilea rând, trebuie să mănânci. Dar când?
  • în al treilea rând, te gândești la alăptat chiar și în puținele momente în care nu ai sânul asediat de copil. Cronometrezi fiecare secundă în care ai sânii doar pentru tine. Dar asta nu îți ajută relația de cuplu: când soțul se bagă în pat lângă mine, singurul gând este „Aș putea să vorbesc cu tine sau să cevreitu, dar asta va însemna o oră în care aș putea să dorm un pic și NU O FAC!” Asta pe lângă că, după o zi întreagă de alăptat, ultimul lucru pe care mi-l doresc e să mă atingi tu pe țâțe sau oriunde…” Nu că el ar fi dorit asta, la halul în care miros după o zi întreagă în care copilul a regurgitat pe mine 🙂

Să ne înțelegem, sunt o femeie de 40 de ani, cu studii superioare, albă, care lucrez de acasă, am un soț care lucrează și el parțial de acasă, adică mă potrivesc perfect cu profilul de „femeie-care-alăptează”.

Conform unui anunț al Centers for Disease Control, rata de alăptare e mai ridicată la femeile:

  • cu venituri mai mari (74%)
  • cu vârste mai mari (30+)

Deci dacă mie îmi e atât de greu să alăptez până la 3 luni, ce naiba fac alea care sunt mai puțin norocoase ca mine? Alea care au un job full-time. Sau care au 2 joburi. Sau care mai au și alți copii. Mamele singure! Săracele de ele.

Și acum îmi vine în minte recomandarea aia internațională să ne alăptam copiii exclusiv timp de 6 luni, după care să continuăm cel puțin până la 1 an (Unicef zice chiar până la 2!). Dar fără niciun pic de suport din partea personalului spitalicesc! Fără moașe, fără consultanți în alăptare, fără cineva care să vina acasă și să ne ajute!!

Am ajuns, clar, la concluzia că, pentru a alăpta timp de 6 luni exclusiv nu avem nevoie doar de concediu plătit de stat, ci și de o femeie-la-curățenie, un bucătar personal și neapărat un specialist în alăptare.

Deci, de ce ne încăpățânam să alăptăm? De ce continuăm să facem ceva care e atât de dificil? Mă rog, astea puține care ne încăpățânăm.

Eu, exact când mă hotărâsem să renunț, deși mă angajasem să alăptez măcar 3 luni, am căutat și am dat peste un specialist în alăptare. O vizită acasă costă 120 lei. Mi s-a părut ok, în condițiile în care prietena mea din State îmi spusese că acolo consultațiile la domiciliu pentru așa ceva costă sute de dolari (și înțeleg și de ce!). Pesemne nu sunt singura femeie care întâmpină greutăți mari în alăptare, altfel de ce Dumnezeu să plătească cineva atâția bani pentru o astfel de consultație. Atunci când le-am zis alor mei că vreau să chem un consilier în alăptare, au râs și au zis „Un ce? Adică asta ia bani ca să pună copilul la țâță?”

Și, totuși, am chemat-o.

M-am simțit deja mai bine de când am văzut-o. Era o femeie frumoasă, blondă cu părul lung, arăta bine și, cum a intrat în casă, mi-a spus „Știu că e greu. Te felicit sincer că vrei să încerci.” Uh, în sfârșit cineva care mă înțelegea!

S-a spălat pe mâini și mi-a cerut permisiunea să îmi pună ea copilul (care urla) la sânul (care durea). Mi-a spus să mă așez confortabil, pentru că altfel nu voi putea rezista într-o poziție în care mă dor toate, iar alăptatul mi se va părea o tortură. Mi-a „aliniat” bebelușul la sân și mi-a prins sânul într-un fel cum nu mai văzusem până atunci. Eram tare speriată și i-am zis „Aici îmi curge sânge când suge, nu am putea să îi dăm din celălalt?” Când mi-a zis că nu o să mă doară deloc, m-am simțit ca un copil pe care îl păcălești înainte de injecție. Să nu mă doară deloc? Asta doar dacă mă omori sau mă anesteziezi cu ceva.

Am închis ochii să nu văd monstrulețul-care-mușca-din-mine și i-am deschis la un moment dat, uluită că nu mă doare nimic. După minute de supt în care am zâmbit (!!), când am scos sânul din gura copilei, am crezut că o să o văd iar ca pe vampiri la gură. Când colo, gurița îi era plină de lapte și sânul meu nu durea deloc, arăta ca în reviste! 🙂

Această femeie care mi s-a părut brusc o zână blondă cu ochii albaștri mi-a spus să mă uit împreună cu ea în gurița copilei mele și să observ ceva care avea să îmi dea lumea peste cap: o ațișoară de sub limbă care stătea la baza coșmarului și a durerilor prin care trecusem de când începusem să alăptez.

Mi-a recomandat și o plantă pentru creșterea lactației și mi-a spus că nu vor mai fi probleme cu cantitatea de acum înainte. Cei 2 factori esențiali pentru ca alăptarea să fie o plăcere aveam să aflu că sunt:

  • copilul să sugă eficient
  • și mama să facă suficient lapte.

Și ea mi le-a rezolvat pe amândouă.

Cele mai multe mame sunt sfătuite incorect: li se spune că au sânii prea mari, prea mici, că nu au sâni potriviți pentru alăptat, că au sfârcurile plate sau cineștiecum, în loc să fie ajutate. În loc să afle de ce nu suge copilașul ăsta, de ce le doare atât de rău când își pun bebelușul la sân. Dacă alăptarea ar durea, nu am fi supraviețuit ca specie, deci e clar că ceva nu facem bine. Rolul personalului de specialitate este să le ajute pe mame să facă bine.

Mi-a recomandat să o vadă un medic specialist și când a văzut-o, ne-a programat imediat pentru o procedură de care mi-a fost frică, dar care s-a dovedit super ușoară: i-a ciupit un pic ațișoara de sub limbă (frenul lingual).

La doar câteva zile după această intervenție, alăptatul era ceva ce nu mai întâlnisem.

Fetița mea deschide gura, îmi cuprinde sânul și înghite guri mari de lapte, cu o sete de parcă a fost în deșert în ultimele 40 de zile. În aproximativ jumătate de oră e sătulă și doarme bine. Și ia în greutate cum trebuie.

Și m-am uitat în oglindă azi, în timp ce alăptam și am văzut o femeie frumoasă, cu părul lung, superbă, senină, cu un bebeluș la fel de senin, zâmbitor, sugând la sânul meu perfect. Nirvana, corect? 🙂

Mă simțeam minunat, în postura mea de mamă care e capabilă să își hrănească natural bebelușul.

Și atunci mi-am dat seama cui îi datorez toate astea: zânei blonde cu ochii albaștri.

Care nu e din povești, e Crina Coliban și îi mulțumesc!”


Acest articol le este dedicat mamelor care, în acești 3 ani care se încheie în curând, m-au chemat la ele acasă și au avut încredere că împreună putem să alăptăm.

Vă mulțumesc că nu ați renunțat, oricât de greu v-a fost și că m-ați vorbit și la alte mame în dificultate. Vă mulțumesc că mă opriți pe stradă să îmi arătați copiii pe care v-am ajutat să îi alăptați.

Vă ofer toată recunoștința mea pentru că ați vrut și ați putut!


Vă rog dați share ca să le ajutați pe mamele în dificultate.

  • ioana tarba

    8 decembrie 2015 la 3:42 PM

    Draga mamica, felicitari sincere si mai rezista putin pentru ca va deveni tot mai usor. Pana o sa vrei totusi sa se termine o data cu alaptatul asta dar atunci te va alerga copilul prin casa strigand dupa titi si te va dezbraca pe unde va apuca :). Totusi, un lucru foarte important: ata aceea despre care vorbesti tu reprezinta un fren anterior. Este deobicei insotit de un fren posterior care si acela poate cauza diverse proleme, in primul rand de alaptat si apoi de dictie, masticatie, etc. Uneori exista si fren labial (adica la buza de sus). Intra pe grupul de facebook Fren lingual, fren labial romania si afla mai multe.

    Răspunde

  • Simona Angeru

    8 decembrie 2015 la 6:53 PM

    Minunat articol! Desi la inceput as fi crezut ca e unul pro alaptare, dar doar daca treaba merge perfect, iar in cazul in care nu e asa, renunta ca nu e nicio problema, ce conteaza ca ii dai lapte praf, nu asta fac milioane si miliarde de femei, la final am aflat cu placuta surprindere ca de fapt putem sa alaptam, trebuie doar sa vrem si sa apelam la cine trebuie daca intampinam probleme! Ma regasesc si eu in povestire si inca alaptez o printesa de 2 ani si 3 luni, chiar daca am trecut si prin momente mai putin placute (poate chiar foarte neplacute) cu alaptatul! Dar am continuat si nu voi renunta pana cand nu voi simti ca e momentul sa renunt, si eu si ea, caci in povestea asta sunt 2 personaje principale! Felicitari si mamicii si tie, Crina, pt ca sprijiniti mamele sa alapteze!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      10 decembrie 2015 la 11:58 AM

      Simona, felicitari! 2 ani si 3 luni! Ce printesa fericita 🙂

      Răspunde

  • Vionote

    9 decembrie 2015 la 10:09 PM

    Uau! Splendid articol! Share – evident! 🙂

    Răspunde

    • Crina Coliban

      10 decembrie 2015 la 11:52 AM

      Multumesc pentru share! Cine stie ce bebelus ai ajutat astfel 🙂

      Răspunde

  • Liliana

    11 ianuarie 2016 la 1:19 PM

    Urat inceputul de articol, nu stiu cine gandeste ca mai sus in vartejul si furia hormonilor postpartum, dar nu e ok abordarea, dupa mine. Sa vrei s afaci un copil si sa fie despre tine DUPA ce nasti, nu e ok. E undeva o forma de depresie postnatala poate, nu stiu.
    Multe mame stiu ca nu tine de cat de mari ai sanii si mutle mame au probleme in alaptat ca nu cunosc cum anume sa-si puna copiii la san. E normal, cezarienele sunt pe banda rulanta si epiduralele la fel.

    Răspunde

    • Nina

      8 februarie 2016 la 3:14 PM

      In primul rand o mama nu trebuie sa uite ca e femeie. Si mi se pare normal ca dupa nastere sa te mai gandesti si la tine, nu doar la copil 200%.
      Iar daca medicina a evoluat si exista posibilitatea epiduralei, de ce trebuie sa facem din procesul nasterii naturale o experienta traumatizanta si dureroasa, dar nu una placuta?
      Mi se pare un articol foarte bine scris, a exprimat realitatea asa cum e si incurajeaza sa cautam metoda corecta de alaptare.
      E trist daca sunt femei care se sacrifica in totalitate copiilor ei pentru ca apoi ajung sa fie niste femei urate si frustrate cu sotul umbland pe la amante.

      Răspunde

      • Crina Coliban

        8 februarie 2016 la 11:22 PM

        Nina, asa e, ai dreptate, trebuie mereu sa cautam armonia.

        Răspunde

  • Mee'mee

    17 ianuarie 2016 la 9:44 PM

    Exact un articol pro alaptare este!:)) se numeste psihologie inversă. Si mai e si reclama pt „meseria” asta (nu stiu daca exista in nomenclator) consilier în alaptare. Ceea ce mi se pare „fair enough” tinand cont ca este scris de un consilier în alaptare. Ceea ce as introduce in art ar fi urmatoarele:”Statistic vorbind, sansele ca mamele ce alapteaza sa dezvolte cancer mamar pare ca sunt mai mici”. Nu as pune egal intre alaptat si sansa de a nu face cancer….cunosc cel putin 4 cazuri (4 femei ce au alaptat in total 9 copii) si care ….Dar un cântec vesel sa cântăm! 🙂 succes!

    Răspunde

    • Lavinoa

      30 decembrie 2017 la 1:17 AM

      Eu.alaptez de 3 ani jumate

      Răspunde

      • Ana-Maria

        13 martie 2019 la 11:41 AM

        Buna! Eu am alăptat până acuma și urmează să împlinească băiatul meu 2 ani luna asta și nu am avut nici un fel de probleme era un pic dificil cu furia laptelui da am făcut față nu știu ce e așa de greu cel puțin la mine nu a fost

        Răspunde

  • Safta Monica

    17 ianuarie 2016 la 10:03 PM

    despre ce planta e vorba in articol, pt stimularea lactatiei? multumesc anticipat!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      19 ianuarie 2016 la 5:38 PM

      Monica, schinduf si schinel sunt plante recunoscute (stiintific) ca stimuleaza lactatia. Eu nu dau aceasta informatie public, pentru ca femeile cred (mai toate) ca nu au destul lapte si isi administreaza singure, fara consultul unui consilier in alaptare, schinduf si ajung cu lapte mai mult decat au nevoie si cu furia laptelui si cu tot felul de probleme. Asa ca va rog sa nu luati schinduf decat atunci cand un consilier, in urma unei investigatii atente, a hotarat ca aveti nevoie de stimulare. Multumesc!

      Răspunde

  • Miky

    17 ianuarie 2016 la 11:51 PM

    Cel mai bun articol citit despre cât de greu e in primele sapt cu alaptatul! M-am întristat si amuzat in același timp!
    urmeaza sa vina bebe 2 peste o luna si deja am emoții ca o sa o iau de la fapt cu începutul alăptării!
    Felicitări! Bine punctat!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      19 ianuarie 2016 la 5:41 PM

      Miky, sa iti traiasca puii! Si primul si cel care va sa vina, felicitari ca ai decis sa ii alaptezi! Oricand ai vreo nevoie sau vreo frica, sunt aici, intreaba-ma si relaxeaza-te, rezolvam orice ar putea aparea 🙂

      Răspunde

  • Dana pop

    19 ianuarie 2016 la 8:59 AM

    E o moda ca mămicile sa fie blogerițe. Poate daca ai înlocui timpul în care scrii prostii pe internet cu timp în care să te calmezi și eventual să te speli ca să nu miroși a transpirație sau să te piepteni, cred că lucrurile ar sta altfel.

    Răspunde

    • Crina Coliban

      19 ianuarie 2016 la 5:52 PM

      Dana, ma cunosti? La prima lectura a mesajului tau, am crezut ca vorbesti despre mine. La a doua, am realizat ca vorbeai despre tine. Acum, dupa ce ai scris asta, vrei sa imi spui daca te pot ajuta cu ceva?

      Răspunde

    • Lorena

      20 ianuarie 2016 la 5:14 PM

      Ar trebui sa ii multumesti ca a scris pe blog si ca a avut atata curaj sa transforme in cuvinte trairile ei nu sa vii cu acuzatii. Pe semne ca nu ai citit tot articolul ei. Sa iti fie rusine cu atitudinea asta!

      Răspunde

      • Crina Coliban

        20 ianuarie 2016 la 11:14 PM

        Lorena, da, si eu cred ca a avea curaj sa exprimi ce (greu) ai simtit la un moment dat in viata ta de mama e de apreciat.

        Răspunde

  • MARY

    19 ianuarie 2016 la 5:42 PM

    AM ALAPTAT AMANDOI COPII ,CEL MIC PANA LA DOI ANI, AM AVUT SARCINI UNA DUPA ALTA DOAR UNSPREZECE LUNI SI DOUA SAPTAMANI INTRE ELE, AMANDOUA CEZARIENE,
    DAR INSTINCTUL M-A INVATAT SA ALAPTEZ.
    NU AM RAMAS FARA SA MA DUSEZ, NU AM RAMAS FARA SA MANANC, NU AM RAMAS FARA VIARA SOCIALA,
    DIMPOTRIVA MI-A FOST CEL MAI USOR SA NU UMBLU CU STICLE DE CEAI SAU LAPTE PRAF . NICIODATA NU AM CUMPARAT LAPTE PRAF ,
    DUPA ALAPTATREA LA SAN AM TRECUT PE LAPTE DE VACA .
    AI MEI NU PREA IUBEAU CEAIUL, NICI ACUM , DAR MERGEA APA, SUPELE DE LA PATRU LUNI DIVERSIFICARE.
    NU AM LUAT IN CONSIDERARE PREA ULT CARTILE,
    BINE SUBLINIEZ COPII MI-A DAT DUMNEZEU SANATOSI, MARI ,LA TERMEN, CHAIR DACA AU FOST CU CEZARIANA,
    IUBIREA A INVINS SI CORDONUL DUBLU NOD LA GATUL BAIATULUI SI INTUBAREA ,
    SI HEMORAGIA CEREBRALA LA FETITA DATA DE CONTRCTIILE EXAGERATE CARE IN LOC DE DILATARE AU PROVOCAT INCALECAREA OASELOR.
    AM RENUNTAT LA CARTI SI AM FACUT DUPA OCHI SI INIMA, PRIN CREDINTA CA DUMNEZEU A PUS IUBIREA DREPT MASURA.
    AZI AU 15, SI 16 ANI PERFECT SANATOSI, SI FOARTE DESTEPTI, SI SILITORI LA SCOALA, INTELIGENTI..NU SUNT BOLNAVICIOSI.
    M-A SCARBIT FORMA DE A SCOATE IN EVIDENTA DIFICULTATILE PROASPETELOR MAME.
    E CHAIR ATAT DE EGOCENTRIC TOTUL CONCETRAT IN JURUL UNUI ORGOLIU RANIT, BINE ZICEA O ALTA COMENTATOARE A ARTICOLULUI DA SEMNE DE DEPRESIE POSTPARTUM, CA SA NU CREDEM CA ARE INIMA DE VARZA ACRA.

    Răspunde

    • Crina Coliban

      19 ianuarie 2016 la 7:51 PM

      Mary, te felicit si te admir pentru cum ai reusit sa te descurci cu copilasii tai. Nu am dubiu ca si tu ai ajuta o mamica aflata in nevoie, daca ai intalni una. Multumesc pentru mesajul tau.

      Răspunde

  • Liliana

    20 ianuarie 2016 la 12:02 PM

    A ajuta e una, a face bani din asta e alta. Lucrurile sunt diferite. A dona nu inseamna a face schimb de donatii. Abordarea e una neplacuta, inca odata. Pe mine, mama care a luptat luni intregi sa alapteze, m-a scarbit. Sa stii ca poti face baie impreuna cu bebe. Cand mancam, il tineam intr-o scoica cu ventuze pe masa din bucatarie. Si cand gateam. Si cand mergeam la dus, era in cada cu mine. Si cand mergeam la piata, era in marsupiu sau carucior. Si cand ma leganam de durerea fisurilor, il tineam langa mine. Incercam sa imi programez crizele cand dormea el… :))
    Cat despre furia laptelui, unii spun ca e un raspuns normal al organismului in schimbare. Eu am facut furia laptelui fara sa am lapte suficient nici inainte si nici dupa. Stiu furia laptelui facuta la mama care nu a alaptat. Stiu nodul extirpat ca s-a „blocat” canalul. Cate experiente, atatea diferente.
    Parerea mea e sa alaptezi, sa alaptezi cat poti si cum poti si, sigur, numai daca poti si ai disponibilitatea.
    Din pacate, si eu cunosc cancer dupa alaptare. Dar alaptarea nu e pentru noi, e pentru ei.
    Pui frumosi si fericiti!

    Răspunde

  • Lenuta

    28 ianuarie 2016 la 11:58 AM

    Draga mea, draga, Crina, te iubesc! Îmi place la nebunie cum ai scris articolul, și cum l-ai început și cum l-ai sfârșit. M-am regăsit în fiecare rand. Prin toate cele am trecut cu primul copilaș pe care l-am alăptat 9 luni plângând cu suspine de durere. Eram decisa sa nu mai îndur încă o data chinurile respective la al doilea copilaș, doar ca spre surprinderea și bucuria tuturor a fost mult mai ușor și deja micuțul are 6 luni și 2 zile și îl alăptez exclusiv. Încă nu am început diversificarea. Sunt pasionata sa fiu mamica, nu am blog -e și prima data când comentez undeva- dar le iubesc pe mămicile care își găsesc timp sa scrie……și mi-as dori sa ajut alte mămici. De aici mi-au și venit câteva idei, pe care, evident, din lipsa de timp, nu le pot pune în aplicare.
    P.S. Faci copiii sa mănânce? Am nevoie de ajutor cu băiețelul de 4 ani jumate.

    Răspunde

    • Crina Coliban

      28 ianuarie 2016 la 4:14 PM

      Lenuta, multumesc! E de ajutor mesajul tau, avand in vedere ca au existat opinii ca asa ceva, o situatie ca cea din articol, nu exista 🙂
      Sunt onorata ca ai decis chiar cu mine sa comentezi pentru prima data si, drept urmare, te invit sa imi scrii un email la crina.coliban@gmail.com, in care sa imi povestesti despre ideile tale. Ce ar fi sa punem una din ele in aplicare impreuna? 🙂
      PS Da, ii fac pe copii sa manance singuri si cu bucurie. Si da, te ajut cu drag.

      Răspunde

  • daniela

    15 februarie 2016 la 3:29 PM

    Dupa primele 5 paragrafe mi a venit sa vomit. Am trecut si eu prin asta si totusi nu as debita asa ceva. Sunt fericita ca am depasit perioada mai grea. Prost articol.

    Răspunde

    • Crina Coliban

      16 februarie 2016 la 9:04 AM

      Daniela, si eu sunt bucuroasa ca l-ai depasit cu succes.

      Răspunde

  • Cristina

    30 martie 2016 la 1:18 PM

    E un articol care reflecta starile prin care trec unele mamici. Si eu am trecut prin unele dintre ele si inca mai trec…

    Răspunde

    • Crina Coliban

      30 martie 2016 la 2:02 PM

      Multumesc, Cristina. Daca pot sa te ajut sa nu mai treci prin stari neplacute, sunt aici si o fac cu mare drag!

      Răspunde

  • Alexandra

    30 iunie 2016 la 11:40 PM

    De 7 saptamani sunt mamica pentru a doua oara. Imi ador copii, baietelul acum in varsta de 6 ani a fost alaptat exclusiv timp de 6 luni si pana la 1 an si 10 luni fara pic de ajutor si sfat ci cu foarte multa dorinta, drag si incapatanare desi eram doar un copil :))…iar acum la fetita am aceiasi dorinta de reusita… Nu am stiut ca sunt si alte variante de crestere a lactatiei, pe mine m-a ajutat si ma ajuta si acum galaforul si consumul mare de apa. Am deasemeni o alimentatie sanatoasa…sunt norocoasa as putea spune, nu ma pot plange nicio secunda de perioada de alaptare. Sper la o reusita si pentru gargarita mea cea mica! Spor in ceea ce faci Crina si sincere felicitari!!! Esti un inger pentru multe mame!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      5 iulie 2016 la 12:07 PM

      Alexandra mea draga, nu stiu daca sunt un inger, dar sigur sunt o femeie care vrea sa le ajute pe celelalte femei care vor sa le dea țâță omuletilor lor. Iti multumesc n e s p u s de mult pentru cuvintele tale mangaietoare 🙂

      Răspunde

  • Melo

    5 august 2016 la 4:14 PM

    Cam aberant….nu ti-a zis.toata lumea ca in prima luna bebe sta numai la san si nu poti sa faci nimic??? Prea mult tam-tam, mama inseamna sa fii puternica dar daca nu esti esti libera sa cedezi oricand. Si eu am suferit, am avut rana, am tras si am ajuns la 11 luni de alaptare si nimic nu ma împlinește mai mult ca mama decat acest contact fizic cu copilul meu. Ba mai mult mai am un copil in pantece dar tot continui sa alaptez….de ce???Pentru ca imi place, pentru ca vreau si pentru ca ma implineste. Nu-mi place ceea ce ai scris poate fi descurajant pentru proaspetele mamici care ar trebui sa stie ca in primele luni te dedici 100% copilului urmand ca.dupa vreo 6 luni lucrurile.sa se imbunateasca semnificativ. Sper sa ti-ai revenit din depresie si ca ai recalcut cele scrise mai sus avand in vedere timpul scurs de atunci!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      16 august 2016 la 9:54 AM

      Melo, multumim pentru mesajul tau! Da, mama este in regula, la fel si copilasul 🙂

      Răspunde

  • Corina

    13 februarie 2017 la 9:27 PM

    Buna Crina! Ma bucur ca te.am gasit,si multumesc pentru subiectele dezbatute.Esti foarte tare,si eu am un baietel de 6 luni jumate si pana la 6luni am alaptat exclusiv. Cu toate ca am avut probleme la inceput,ragade si lipsa de documentare am trecut peste.Voi continua alaptarea indiferent de parerile „binevoitorilor” si de intrebari de genul:pana cand ii vei da tătă?Raspunsul meu:atat cat voi avea,poate pana la scoala,cine stie.. :-)Acum am ajuns la diversificare,am inceput incet dar zic eu sigur.Te pup!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      14 februarie 2017 la 9:15 PM

      Corina, pana la scoala sa fie! 🙂 Da, stiu ce face gura lumii si mai stiu (mai bine) ce face gura copilasului pe sanul mamei lui 🙂 Va imbratisez cu drag si sunt langa voi oricand aveti nevoie de sustinere! 🙂

      Răspunde

  • Emilia

    21 martie 2017 la 8:15 AM

    Bună. .. Și eu sunt proaspătă mamica. ..Am născut natural… Am sânii f mici și mia fost groaza ca nu voi putea alăpta… Prima noapte cu bebe la spital încă. ..A fost groaznica …plângea. . Încă nu aveam destul lapte. .. Nu știam sa o pun la sân. ..etc… Dar o asistenta de la maternitate a venit și mia arătat Cum sa o așez și deși de avia are de ce prindă …. mănâncă fără probleme și fără dureri pt mine…. Și laptele a „venit” dupa aceea… Iar bebe nici nu vrea sa se apropie de biberon… Doar în spital la vrut… acasă la refuzat… În 3 luni doar de vreo 2 sau 3 ori am reușit fff puțin sa îi dam… k neam gândit noi k îi e foame… E groaznic sa nu poți ieși din casa primele săptămâni. .. Dar se poate face program în funcție de ea… bineînțeles înainte de a ieși din casa mai papam puțin. .. Și mâncăm și în mașină și pe unde apucam. .. Și eu sunt singura … Mă ajuta soțul mult…Ăsta când nu e la serviciu. ..Dar în rest nu prea am cu cine sa o las… Dar nu mă pot plânge. .. reușesc sa îmi fac și curățenie și mâncare. ..Și dus.. Nu mereu …De cele mai multe ori… Deci se poate …Și pana la urma ea e cea mai importanta… Și avem noroc k e f cuminte.. bafta multa mămici și răbdare. ..Multă. ..

    Răspunde

    • Crina Coliban

      21 martie 2017 la 1:00 PM

      Emilia, multumesc asa de mult pentru mesajul tau care sa le dea incredere si putere mamicilor 🙂 E asa important sa fim impreuna, asa mangaietor sa stii ca mai sunt si alte femei ca tine si ca esti inteleasa si ajutata. Multumesc, multumesc tare mult ca ti-ai luat din timpul tau sa inspiri mamele in nevoie 🙂

      Răspunde

  • iulia

    11 mai 2017 la 11:37 AM

    Am scris un com si s-a sters. Pe scurt. Text foarte bun daca e citit pana la capat. E si pacat sa nu te i formezi asupra alaptatului in era asta a internetului sa vezi ce bun si ce rau ti se poate intampla. Ii multumesc lui Dumnezeu, alaptez!!! Am avut mici rani foarte dureroase nici doua saptamani. M-a tulburat inceputul insa la paragraful in care spui ca ai adus consilierul in alaptare in pofida indignarii celor apropiati care vedeau macar la suprafata prin ce treci, m-am emotionat pana la lacrimi. Multumesc 🙂

    Răspunde

    • Crina Coliban

      11 mai 2017 la 3:09 PM

      Iulia, si eu multumesc! Pentru ca mi-ai scris, pentru lacrimile tale si pentru ca alaptezi! 🙂 Te imbratisez si te felicit!

      Răspunde

  • Mihaela

    15 iunie 2017 la 5:47 PM

    Buna ziua,
    Sunt mama unui bebe de 7 zile nascut prin cezariana la 40 saptamani. De 4 zile de cand am venit acasa incerc sa- l alaptez numai cu san, insa cand vine seara, perioada colucilor, pare ca nu mai fac fata. Bebe si eu pare ca nu ne conectam inca prea bine cu sanul in asa fel incat plang si alaptez de durere( ma musca de parca ar avea dinti). Nu vreau sa- i dau laptele praf suplumentar ci vreau sa nu mai fiu in suferinta sa- l alaptez numai eu. Ajutati- mi,va rog. In Bacau oferiti consultanta sau cunoasteti pe cineva?

    Răspunde

  • Iuliana

    21 iulie 2017 la 5:47 AM

    Buna! Ti.am citit articolul si parca simt si o bucurie cand primesc confirmarea ca nu sunt singura femeie care a trecut (si inca mai trec) prin toate provocarile alaptarii. Iti scriu din spital, tocmai cautam informatii daca e ok ca bebe sa suga dintr.un san care sangereaza…nu am vrut sa il mai dau, dar nu s.a saturat doar din stangul si biberon nu primeste, isi face scarba cu el si da sa vomite daca insist sa il bag in gura. Medicul m.a sfatuit sa fac o pauza de vreo doua zile, dar mi se pare absurd sa ma mulg si sa arunc laptele… inceputul e cel mai greu, dar trecem peste toate…importanti sunt ingerasii nostrii
    PS: ca veni vorba de facut dus, eu pana imi termin dusul, fac cateva drumuri pana la dormitor, asa uda, sa vad ce face…sotul mereu imi zice ca eu sunt mai dependenta de fi.miu decat el de mine 🙂
    Iar pentru proaspetele mamici, cand va e greu, ganditi.vă ca poate alta mamica intampina dificultati si mai mari in alaptare…mie mi.a ajutat psihicul gandul asta.
    Ingerasi sanatosi si fericiti va doresc!

    Răspunde

    • Crina Coliban

      21 iulie 2017 la 2:34 PM

      Iuliana,

      Iti scriu ca sa iti multumesc pentru mesajul tau bland si incurajator de pe site-ul meu.
      Da, simti corect: nu trebuie sa arunci laptele. Trebuie sa vedem de ce te raneste si cum sa il atasam, astfel incat sa nu iti mai curga sange.

      Sunt aici, cand ai nevoie de mine, doar striga! 🙂

      Răspunde

  • Ramona

    13 septembrie 2017 la 7:31 PM

    Buna, Mi-a placut enorm articolul. M-am regasit in aproape tot ce s-a scris. M-am distrat de minune pentru ca cineva chiar a transcris cu atata exactitate prin ce a trecut. Eu am un baietel de 1 an si 1 luna pe care inca il mai alaptez. Acum a inceput sa ma doara rau mameloanele chiar si canalele cand suge bebe al meu, chiar si dupa supt ma mai dor cateva minute. Ai putea sa ma ajuti? De ce ma dor acum, dupa atata timp de alaptat si ce sa fac sa nu ma mai doara?

    Răspunde

    • Crina Coliban

      14 septembrie 2017 la 1:01 PM

      Ramona, felicitari ca ai alaptat, felicitari ca ai rezistat 🙂 As vrea sa stam de vorba mai in detaliu, ca sa pot sa iti spun exact ce se intampla cu durerea asta, dar, asa, fara sa stiu nimic, pot sa ma gandesc la o candida. Repet, nu te pot ajuta decat daca investigam mai in profunzime. Multumesc ca mi-ai scris si ca m-ai citit 🙂

      Răspunde

  • Iulia

    13 decembrie 2017 la 9:46 AM

    Ooooof, alaptatul. Am decit de 2 ori prin experienta, dar recunosc ca prin putine din momentele descrise de doamna… Cu primul copil a inceput anevoie. Ma uitam la el si al la mine, nu parea sa il intereseze prea mult hrana. Plângeam de fiecare data cand incercam sa il hrănesc….nu voia si pace! Ne-am chinuit asa vreo 2 saptamani, dupa care si-a dat seama si el ca e bun lapticul. Dupa alte 2 saptamani tăgadă groaznică, plângeam de durere acum. Am rezolvat si probleme asta si totul a mers bine pana la 11 luni cand a trebuit sa il întorc. Al doilea copil a inceput bine inca din maternitate, nu făceam fata eu cererii ei. Totul a mers bine prima luna, avea treziri pt supt si in rest somn. Ma plictisesc de treaba si o tot verificăm sa vad daca respira si ma întrebam daca e normal sa doarmă atat de mult. Apoi am trecut printr-o tragedie care a schimbat lucrurile radical. Eu eram tot timpul agățată, plângeam, cateva zile nu am putut fi tot timpul langa ea si am introdus completarea. Am continuat asa cum am putut, desi Am avut nenumărate tentative de a renunța. Un pic mai anevoie, dar continuam si acum, ieri a împlinit un an. Nu vrea hrana solidă, doar foarte putin, a luat prost in greutate ( dar a luat, nu a scazut), mi se pare ca suge putin, mai mult suzeteaza, dar cântecele spun ca totusi primeste ceva-ceva☺. E un copil vioi, vesel , activ si vom continua atat cat mai putem.

    Răspunde

    • Crina Coliban

      9 ianuarie 2018 la 3:30 PM

      Iulia,
      Cred ca ai nevoie de ajutor. Mi se pare ca te-ai luptat enorm si ca ai o determinare fantastica, de aia si vreau sa te ajut. Completeaza, te rog, chestionarul depe site, ca sa pot sa inteleg dincolo de povestea ta scurta descrisa in comentariul de pe site si revin cu niste propuneri. Multumesc.

      Chestionarul e aici: http://www.permisdeparinte.ro/formular-permis-de-parinte/

      Răspunde

  • Lavinia

    30 decembrie 2017 la 1:17 AM

    Alaptez fetita de 3 ani jumate

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *