Astăzi e o zi pe care vreau să o fixez în istorie (a mea personală). În vremea din urmă, Fiica mea mă tot întreabă “Mamã, tu mai ţii minte când… (şi urmează tot felul de detalii, care mai de care mai îndepărtate, dar puternic fixate în memoria ei de copilă-mică)”
Ea mi-a dat şi de data asta ideea să păstrez undeva, în memoria virtuală a acestui site, de exemplu, o zi despre care sunt sigură că mi-ar plăcea să mai citesc şi la bătrâneţe 🙂

Azi am ţinut al 50-lea workshop pentru părinţi.
Şi tot azi cred că numărul de Oameni care au dat Like paginii mele de Facebook, Permis de Părinte by Crina Coliban, va ajunge la 1,500.

Crina Coliban Facebook Permis de parinte

Şi de ce scriu un articol pe tema asta? Dintr-un sentiment puternic de recunoştinţă.

Oameni faini care veniţi la cursurile mele! Mi-aţi schimbat viaţa într-un fel pentru care o să vă fiu recunoscătoare toată viaţa! 🙂
De când am plecat de la mama de acasă, m-a tot obsedat gândul despre ce va răspunde copilul meu când va fi întrebat “Mama ta ce e?“, în stilul clasic în care îi întrebăm noi pe copii lucruri invazive, gen “Cumtecheamă, câţianiai?”.

Şi, pe rând, cum aveam un job nou, iar imi apărea întrebarea:
– Mama ta cu ce se ocupă?
– (Iar fiica mea urma să răspundă cu una dintre variantele) Lucrează cu Dan Chişu / Prezintă la televizor / Face artiști / Salvează urangutani / Călătorește prin lume / Face filme la cinema.
Niciuna dintre opțiunile astea nu mă liniștea. Tot mă îngrijoram că nu-sunt-destul pentru ca fiica mea să se simtă bine când răspunde la întrebarea “Ce e mama ta“.

Până am dat de voi. Şi voi de mine.
Şi de atunci simt că, în sfârșit, fiica mea poate să răspundă lejer și cu încredere, așa cum deja răspunde, în felul ei deștept și mic: “Mama ajută copii“.

1,500 de Oameni au dat Like paginii mele de Facebook. Am tot căutat pe Google o imagine cu 1,500 de oameni, ca să îmi dau seama cam câți suntem până acum. Nu înseamnă mult, ÎNSĂ (!), dacă mă gândesc că fiecare dintre voi are cel puțin 1 copil și că acest copil reprezintă lumea de mâine… realizez brusc că, de fapt, sunt înconjurată de o-lume-mai-bună în care visam să trăiască Fiica mea.

50 de cursuri în care am plâns și în care am râs împreună reprezintă o relație de dragoste de care nu credeam că sunt în stare. Femei care îmi scriu și astăzi pe wall despre când și cât le-am ajutat. De fapt, ce vreau cu articolul acesta este să vă spun că voi m-ați ajutat pe mine. Dacă voi nu mă întrebați atâtea lucruri, nu le aflam nici eu. Dacă voi nu mă investeaţi cu atâta încredere, nu aș fi studiat atât de intens. Dacă voi nu mi-ați fi arătat că încă alăptați chiar și la 2 ani după nașterea copilului, nu aș fi crezut că asta e normalitatea. Dacă voi nu mi-ați fi trimis filmulețe cu copiii care “acum mănâncă!”, nu aș fi continuat să vin la masă peste voi. 🙂

Stau în fața laptopului meu acum și mă gândesc la 1,500 de mame + încă niște sute care ați venit la cursurile mele + încă niște sute care mă veți cunoaște abia acum, prin articolul ăsta. Şi îmi vine să vă rog să ne întâlnim undeva și să ne petrecem câteva zile doar îmbrățișându-ne una pe alta.

Să crești copii e greu. Ştiu că și voi simțiți asta. Noi suntem cele care învățam să dăm de Permis: Permis de Părinte.

Cu toată dragostea mea, vă aștept să intrăm la examen! La examenul ăla la care copiii noștri vor fi cei care vor merge să vadă rezultatele și ne vor da un SMS care o să sune așa:

  • Mom, you’re cool!“, asta dacă e băiat 🙂

sau

  • Mami, sunt mândră de ce ai făcut din mine!

Mulțumesc că suntem împreună în asta!

Autor

Crina Coliban

Mulțumesc că m-ai găsit! Când eram ca tine, voiam ca fetița mea să sugă la sân și să crească; să nu plângă, doar să îmi zâmbească.

Comentarii (2)

  1. Mariana Radu
    15 noiembrie 2015 Răspunde

    Acest articol este minunat. Mi au dat lacrimi de bucurie si sunt foarte fericita să văd cum va implicati în ceea ce faceți. Am și eu un băiețel și vreau să crească cu respect de sine și respect pentru cei din jur. Dar uneori este foarte greu și mă simt depășită. As vrea să discutăm amănunțit despre asta prin telefon pentru că locuim în Danemarca iar aici copiii sunt lăsați mai liberi. Pot sa plătesc pentru ședințe telefonice, dar nu găsesc nici un tarif. Aștept răspunsul dvs..

    • Crina Coliban
      15 noiembrie 2015 Răspunde

      Mariana, abia astept sa ne auzim. Abia astept sa imi spui cum sunt copiii in Danemarca, pentru ca unii dintre noi traiesc cu gandul ca “ce bine ar fi sa imi duc copilul la scoli in tarile nordice”. Abia astept sa vorbim, asa, ca de la mama-depasita la mama-depasita 🙂

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *