
Țin să pecizez că e PRIMA dată când scriu un articol ca să îi fac publicitate unui serviciu/produs. Când am mai scris despre
Doctorulbun sau despre grădinița Heidi, i-am plătit eu pe ei ca să le fac publicitate 🙂
Menționez asta pentru că am văzut câteva comentarii pe facebook cu ceva vreme în urmă, în care unele doamne băteau pariu – păcat că nu cu mine! – că sunt plătită de diverși giganți ca să îi fac pe copilași să mănânce cu bucurie. Reiterez că ce fac eu se numește, la americani, psychology of eating, așa că, indiferent cine m-ar plăti ca să vă influențez să cumpărați vreun produs sau vreun aliment, acestea nu s-ar putea referi sau regăsi în dieta bucuroasă a copiilor voștri. Inclusiv când am participat la o conferință susținută de un brand și am avut înspăimântătoarea surpriză să descopăr în sală că sunt îmbrăcată exact în culorile brandului respectiv, tot nu a fost o relație între mine și ei care să aibă la bază remunerație și pe seama căreia să pot fi “condamnată” că vă împing să le luați copiilor broccoli de la magazinul-cutare :), asta în primul rând pentru că eu nu vorbesc neapărat despre ce să le dați sau cât să le dați copiilor de mâncare, ci mai ales despre CUM să îi hrăniți pe copii, astfel încât să se bucure de mâncare.
Motivele pentru care am zis DA la această invitație, de a scrie despre proiectul celor de la PROFI, sunt acestea:
1. Unul dintre proiectele care m-a atins este cel al ONG-ului Salvați copiii: “Dotarea maternităților din Romania” Nu cred că e nevoie să vă mai spun de ce mă interesează personal acest proiect, știți că sunt consilier în alăptare la bază și că, pentru mine, interesul vizavi de relația armonioasă a copilașilor cu mâncarea începe din prima secundă a copilului în afara mamei, în clipa în care dă de țâță:) În România, acum, moare 1 copil la fiecare 5 ore și suntem pe primul loc în Europa (!) ca rată a mortalității infantile din cauza nașterilor premature care nu pot fi susținute și monitorizate, îngrijite corespunzător în maternitățile din România. Pentru acest proiect am donat deja și eu.
2. Un alt proiect în care ne putem implica este cel al OvidiuRom: „Fiecare copil în grădiniță!”
Pentru mine acest proiect înseamnă mult. Nu neapărat pentru că e condus de mama-lui-Ethan-Hawke 🙂 sau că e susținut de Andreea Esca, ci mai ales pentru că știu ce important e pentru dezvoltarea ca adolescent și ca adult armonios mersul la grădiniță.
3. Un alt proiect, “Acasă pentru copiii în pericol de abandon”, este un proiect al ONG-ului Hope and Homes for Children.
Când am început research-ul meu despre neurologia și factorii psihologici care formează și influențează relația copilului mic cu mâncarea, printre primele informații care m-au șocat a fost că regăseam în studii și cărți americane referințe (prea) numeroase la copiii din orfelinatele din România. Eram mereu dați exemplu pentru copii care nu reușesc să se mai adapteze la viața în societate, copii cu imense probleme de comportament, copii cu probleme psihice și neurologice imposibil de reparat, copii români. De aceea scriu acest articol, pentru că vreau și pot să susțin cauza aceasta, împreună cu voi, cele care simțiți ca mine.
Cum putem să ajutăm ne spun ei aici, pe site-ul campaniei.
Îți mulțumesc că ai ales să citești acest articol, chiar dacă nu se referă la cum să îi facem pe copii să mănânce. Eu cred că a le arăta copiilor că suntem empatici, că plângem împreună și că sărim să ne ajutăm unii pe alții, atunci când putem să ajutăm, e o cale prin care copiii învață să se deschidă către lume, către ei înșiși, către plăcerea de a trăi.
Mulțumesc!