Ai un copil care (pare că) nu mănâncă nimic! Nimic, nimic, indiferent ce îi dai! (în afară de dulciuri și porcării, desigur)
Atât de mulți părinți îmi scriu cu problema asta. Voi spuneți mereu că tot ce vă ofer eu e Logic. Nu ştiu cum vă imaginați voi logicul în situația asta, dar vă spun că soluţia pe care o să vi-o ofer e, mai degrabă, împotriva logicii. Asta, desigur, dacă nu ne-am folosi creierul. Pentru că, mă ştiți, eu-cu-creierul suntem într-o relație de dragoste pe viață. Aşadar, ladies&gentlemen, let me introduce The Brain şi soluția pe care ne-o dă chiar el:
În cazul unui copil care nu mănâncă mai nimic, dă-i mai puțină mâncare!
Nu, nu sugerez celebra „Ia nu-i mai da mâncare vreo 2 zile, să vezi cum o să mănânce şi pietre!” Nu, asta e cea mai sigură cale către eşec. Nu sugerez să îți înfometezi copilul sau să încerci teoriile alea cu „dacă vrei să te faci mare, trebuie să mănânci”.
Ce îți dau eu să foloseşti e să îi prezinți considerabil mai puțină cantitate de mâncare decât o făceai până acum. Mulți copii din sesiunile mele de lucru cu mofturoșii mănâncă mai mult, cer să li se mai dea atunci când le este oferit puțin.
Părinții de mofturoşi caută tot felul de rețete şi desenează farfuriile, le ornează cât mai spectaculos, când, de fapt, problema nu e acolo.
Copilul nu refuză mâncarea decât arareori. Şi există nişte mesaje foarte clare pe care ni le dă, ca să ne dăm seama dacă e vorba despre gustul mâncării. Cei mai mulți mofturoşi refuză Felul în care sunt hrăniți. Aşadar, dacă e să rămână ceva după mine, un fel de Crina Coliban’ s famous quote, asta ar fi: Schimbă-ți tu, mama, relația cu mâncarea şi copilul tău te va imita.
Atenție: Unii copilaşi au dificultăți reale la mestecat şi la înghițit. Dacă suspectezi o astfel de situație sau dacă vrei să fii sigură că nu e mofturos dintr-o cauză fizică, fiziologică sau neurologică, caută-mă şi vom investiga în mod particular, ne vom ocupa specific de copilul tău.
Cum să funcționeze sfatul ăsta, Crina? Cum adică să mănânce mai mult, dacă îi dau mai puțin?
- Copiii se simt copleşiți deja de la simpla vedere a cantității de mâncare ce li se pune în față, în farfurie. Ce ție ți se pare puțin, mie mi se poate părea mult, iar copilului tău sigur i se pare mult. Când realizează ca „toată asta trebuie să o mănânc eu!”, copilul refuză, fără să mai încerce să guste. Refuză pentru că ştie că nu va avea răbdarea să stea la masă pentru câtă mâncare se aşteaptă părinții ca el să mănânce.
- Unii copii refuză să mănânce doar ca să îşi arate puterea, să îşi testeze controlul asupra hranei şi asupra mamei. Cu cât e mai mare porția, cu atât creşte intensitatea cu care se opune.
- Unii copii nu sunt atât de flămânzi pe cât de multă mâncare e în farfurie. Vă amintiți senzația aia când sunteți la restaurant sau într-o vizită şi primiți o troacă mare de mâncare, vă vine să refuzați şi spuneți „Ah, dar nu vreau aşa de mult, că nu mi-e atât de foame!” Vă amintiți, aşa-i? Eh, şi ei simt la fel.
Crina, dar cât înseamnă „puținul” ăsta despre care ne vorbeşti tu aici? De unde ştiu cât să îi dau?
Iată nişte exemple de alimente la o masă, pentru copii cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani.
- 3 boabe de strugure sau 3 stafide, 1 linguriță de terci din ovăz şi 3 bucățele de pâine de secară
- 3 bucățele de pară, 2 bucățele de baton de susan, 3 bucățele de chifteluțe de pui
- 3 bucățele de brioşă cu legume, 3 de piersică, ½ de linguriță (ca mărime) dintr-un ananas şi încă 3 felii de cartof dulce wedges/copt
Desigur că exemplele de mai sus sunt orientative. Şi că treaba noastră e să le oferim, nu dacă mănâncă ce le oferim.
Pentru meniuri individualizate, care să respecte nevoile nutritive ale copilului tău şi care să respecte particularitățile familiei voastre, te rog să completezi chestionarul ăsta şi să îmi faci bucuria de a vă cunoaşte mai în detaliu: chestionarul acesta (dă click aici)
Schimbarea nu o să se întâmple imediat cum ai citit articolul acesta 🙂 Dar o să se întâmple! Cum s-a întâmplat, iată, în cazul acesta, în care Dana mi-a scris ca băiețelul ei…
…”e mult mai bine acum. Cantitatea de mâncare solidă, inexistentă până să lucrăm cu tine, a crescut considerabil. Am redus şi sânul şi dulciurile, acum mănâncă tot felul de fructe. Şi mănâncă mâncăruri de astea de ale noastre, de oameni mari, chestie care mă fericeşte maxim!
Instrumentul ăsta al tău cu să îi punem în față o farfurie cu aproape nimic în ea sună ciudat, dar efectiv i-a dat restart la creier.”
Aşadar, luați o farfurie mare, cât mai mare şi puneți pe ea o porție mică. Dacă vă întreabă copilul de ce i-ați pus aşa puțin, răspundeți-i aşa:
„Nu mi s-a părut că vrei mai mult. Dar dacă vrei, poți să îmi ceri şi-ți mai dau.”
PS Desigur, asta înseamnă să mâncați şi voi din aceeaşi mâncare.
Şi după ce faceți asta, imaginați-vă bucuria, fericirea aia din clipa în care o să auziți cuvintele magice: „Mama, mai vreau!”
