​Gaspar!

Când a apărut în viața mea ​Femeia-care-m-a-motivat-să-ajung-ce-am-ajuns, adică minunea de ​Otilia (Mantelers)​, a venit cu tot cu Gaspar. Vorbea atât de des și atât de drag despre el, că aveam impresia că așa o mai cheamă pe ea, Gaspar 🙂 Când am auzit de la Otilia că face un eveniment cu Gaspar în București, am lăsat și casă și masă și am venit la București! Am fost atât de încântată de ce făceau ei pentru noi, pentru ca noi să ne simțim mai bine, încât am urcat pe scenă cu ei și am făcut exerciții de vindecare împreună.

Otilia Mantelers Crina Coliban Gaspar Gyorgy

După ce i-am auzit vorbind, pe Otilia am hotărât să o iubesc până la final :), iar de Gaspar am simțit că vreau la el, doar cu el, săptămână de săptămână. ​Am aflat că e atât de ocupat ca terapeut, încât am decis să rămân așa, nevindecată, până s-o elibera.

A​m continuat pe facebook: ne-am tot dat like-uri la postări, ne-am tot dat semne că ne admirăm unul altuia activitățile, până am ajuns la un nou eveniment, făcut de Ioana ​Grozea, în care am auzit cum vorbea despre partenera lui – ​iubita lui, adică, și mi s-a făcut o ciudă pe ea…​ Mamă, mamă, ce ciudă mi se făcuse pe ea. Mă gândeam ce noroc pe femeia ​asta, să se iubească, să muncească și să trăiască împreună cu Terapeutul Cupluri​lor din România. Ce dragoste o fi aia, ce șanse o avea ea să dureze până la adânci bătrâneți. Sau poate mai mult!

Când am plecat, ne-am îmbrățișat și am aflat că e foarte focusat în perioada asta a vieții să scrie cărți. Am zâmbit. Smart! Cine îl vrea pe Gaspar acasă, așa, ca mine, poate să îl aibă în vreo câteva sute de file. Zilele trecute, când îmi era ziua mai caldă, îmi sare în ochi o notificare: Gaspar mi-a trimis un mesaj! M-am uitat de câteva ori la iconiță, Gaspar-Gaspar? Al lu’Otilia? Terapeutul Vieții de Cuplu din România? Doamne, ține-mă tu pe mine! Deschid notificarea. Da! El era și (!) îmi cerea adresa poștală, adresa unde locuiesc. No, au mai fost bărbați care au vrut în viața asta a mea să știe unde locuiesc, dar niciunul n-a avut curaj să mi-o ceară așa, direct, cum ne spune ginecologul „Dezbracă-te!” 🙂

„Crina, vreau să îți trimit cadou cartea mea!”

Eh, asta m-a dat gata. Mi s-a părut așa frumos, așa prietenos, așa generos, încât am crezut că nu se va întâmpla niciodată 🙂

Azi, eram în mijlocul unei terapii și m-a sunat un curier. Când am deschis și am simțit hârtia aia reciclabilă cu care înfășurase Cartea… reciclabilă, normal, doar asta face el: reciclează iubiri, reciclează oameni care cred că ar trebui să se arunce la gunoi, regenerează, revoluționează, recreează…

Doar că mi-am dat seama că nu pot să o desfac. Nu pot. Am încercat, normal. Ba da, mor de curiozitate. Ba da, vreau să văd măcar coperta. NU! Nu vreau s-o citesc! Îți dai seama cât o să (îl) iubesc, după ce citesc? 🙂

Așadar, Gaspar a anunțat că își va lansa cartea pe 6 iunie. Azi e 2 iunie, iar eu voi deschide cartea asta doar odată cu el. O voi purta cu mine peste tot zilele astea, ca nu cumva să mi-o deschidă cineva când nu sunt acasă sau când nu sunt atentă și, Doamne, ia-mă tu pe mine, să iasă dragostea din ea.

Știu de ce mi-a trimis-o Gaspar: ca să facem Revoluție! Revoluția iubirii.

Iubire, începe cu mine!


PS Voi publica în fiecare zi poze cu locurile în care cartea asta a fost cu mine. În care oamenii m-au întrebat ce fac cu aia și eu le-am răspuns ca fac dragoste. Dragoste de aia de care ne-ar plăcea la toți să facem!

Cartea pe picioarele mele, în timp ce conduc

Cartea, cu mine, acasă la o prietena nouă și bună

Gaspar, asta e pentru tine! (sau pentru mine…)


Update 4 iunie, AMR 3 zile

La terasă, cu prietena mea de la 16 ani și fetițele noastre

Cartea, în poșeta mea galbenă

Gaspar&Crina6

Autor

Crina Coliban

Mulțumesc că m-ai găsit! Când eram ca tine, voiam ca fetița mea să sugă la sân și să crească; să nu plângă, doar să îmi zâmbească.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *