Care e greșeala cea mai spectaculoasă a părinților de mofturoși?
În chestionarul acesta (pe care vă rog să îl completați când doriți să lucrați cu mine), întrebarea numărul 45 este „Care crezi tu că e greșeala…?” . O să scriu curând un articol care să conțină doar răspunsurile primite de la mame la întrebarea asta, dar, până atunci, până fac un ghid despre CE să NU faci dacă vrei un copil mâncăcios, las aici cu voce-de-portavoce care cred eu că este greșeala cea mai sigură pe care o fac părinții de mofturoși.
Voi știți că puii-de-om vor să fie (cât mai repede) om, da? Știți că și voi, când erați mici, voiați să fiți mai repede mari. Voiați să fiți ca mama. Sau ca tata. Și îi imitați în tot felul de comportamente, de la lipit-tampoane-pe-chiloței – ca fiică-mea, până la ras-cu-lama pe obrăjori – ca fiu-tău 🙂
Așadar, aici avem un consens, da? Copiii îi imită pe părinți și vor să fie ca ei. A-cum!
Nu. Nu vreau să gătiți cele mai sofisticate mâncăruri.
Nu. Nici asta nu vreau neapărat: să mâncați cât mai sănătos.
Ce vreau e exact ce propovăduiesc de ani de când fac meseria asta (despre care vorbesc mai multe aici):
Nu contează CE, contează CUM!
Hai să începem cu o mică schimbare. Știu că e greu să ieșim din zona de confort, știu că e greu când ești mamă singură și totul e pe capul și pe sufletul tău. Dar dacă vrei ca omulețul să aibă o relație faină cu mâncarea, Adunați-vă cu toții la masă.
Asta e greșeala pe care o fac aproape toți părinții de mofturoși: nu îi arată copilului comportamentul pe care ar vrea ca el să învețe să îl facă. E ca și cum ți-ai da copilul la meditații la engleză, doar că profesoara nu vorbește engleză, doar îi spune în română:
- Hai, spune numai un cuvințel!
- Hai, deschide gurița și spune ceva în engleză!
- Nu înțelegi că dacă nu vorbești, te îmbolnăvești?
… Glumesc, dar înțelegeți ideea.
Așadar, Fiți voi ce vreți să devină copilul vostru. Faceți voi ce vreți să îl vedeți făcând. Mâncați voi așa cum vreți să îl vedeți pe el mâncând. Concentrați-vă pe plăcerea de a fi la masă și de a mânca, de a împărți mâncarea între voi, una mie, una ție, una lu’Marc în farfurie, nu pe nutriție. Nu pe CE mâncați. Nu berea din paharul lu’ ta-su o vrea copilul, ci plăcerea lu’ ta-su când bea berea 😉
Mai concret:
- Întreabă-l pe soțul tău care sunt cele 2-3 mâncăruri preferate ale lui
- Adu-ți aminte care sunt și ale tale
- Fă-le sau cumpără-le gata-făcute
- Desfă-le pe masă, umple masa
- Simte cum vă lasă gura apă (așa să vă ajute Dumnezeul papilelor gustative!)
- Înfulecați!
- Nu contează că vă curge în barbă, nu contează că plescăiți, sorbiț, faceți ca lupii, mâncați cu Poftă!
- Cel mai important! Copilul! Nu uitați copilul! Că pentru el facem toate astea.
Mă întorc puțin la ceva ce am scris mai sus, că parcă le aud pe mamele alea de pe grupurile știu-ele-care pufnind din nas „Cum să nu conteze ce, dragă? Crina asta ne învață să mâncăm porcării.”
Iubitele mele, dacă mâncarea e sănătoasă și nu e gustoasă, centrii plăcerii din creier nu sunt activați, digestia nu are loc corespunzător, în stress chiar și enzimele sunt inhibate.
Am avut o consultație acum o săptămână în care mama copilașului mi-a zis:
„Crina, problema mea e ciudățică. Băiatul meu mănâncă mult cantitativ, dar nu ia în greutate.”
După prima ședință, am aflat că băiatul mânca mult, dar era forțat să mănânce. Era ținut aproape total imobilizat și mâncarea i se băga în gură, fără să i se dea șansa să riposteze.
I-am explicat doamnei despre plăcerea de a mânca.
M-a sunat după o săptămână și mi-a spus, citez:
„Crina, pun chiar acum lumânări la biserică pentru tine. Să îți ajute Dumnezeu, ai făcut o minune cu copilul meu. A mâncat incomparabil mai puțin cantitativ decât mânca el, însă ia în greutate în fiecare zi!”
Desigur. Firesc! Mâncarea care îți place se absoarbe, corpul o primește, o mănâncă!
Mâncarea care nu îți place, mâncarea care îți intră în gură cu forța nu e primită de către corp, e evaluată și considerată un agresor de care corpul abia așteaptă să scape.
Iar aud: „Păi, mâncarea mea preferată nu e broccoli. Și eu vreau ca el să mănânce broccoli și tot felul de legume!„
Da, normal că în mâncarea asta mâncată cu poftă pot să fie incluse și legumele. Da, legumele alea pe care noi, când eram mici, nu le mîncam în ciorbă. Da, da, alea pe care unele mame de ale noastre le strecurau înainte să ne pună ciorba în farfurie, pentru că altfel nu le mâncam. Legumele alea pot fi mâncate cu poftă de către copiii voștri.
Cum?
Mănâncă-le tu cu poftă!
Dacă nu îți e poftă de broccoli, e în regulă! A avut atâta inspirație planeta, încât să mai nască și alte legume pe lângă spaima-noastră-cea-de-toate-zilele, anume broccoli ăsta 🙂
Am avut o consultație în Otopeni zilele trecute și am întrebat-o pe mamă care e leguma ei favorită. Mi-a răspuns: „Sparanghelul!” … șă îmie fie iertat, că mie nu îmi place sparanghelul 🙂
Am pus-o să îmi arate cum face ea când se întâlnește cu un sparanghel. Și când s-a apucat de ronțăit, aproape am crezut-o că e posibil (!) ca acest bețigaș verzuliu să se constituie ca legumă preferată a omului. I-am zis să ronțăie așa la fiecare masă de seară, în fiecare seară, timp de 7 seri la rând. În a 3-a seară m-a sunat. Chiuia de plăcere. Imediat aveam să descopăr că era de la sparanghel. 🙂 Copilul ei luase un bețigaș de sparanghel de pe farfuria lu’ mumă-sa și îl ronțăia, plimbându-se cu el prin casă.
Da, știu, funcționează ce zic. Și voi știți, de aia mă căutați și mă iubiți așa de mult 🙂 Parcă aș fi un sparanghel, așa mă iubiți de mult 🙂
