Cum îi facem pe copii să urască broccoli :)

Vrei să NU mănânce broccoli? Zi-i că e BUN pentru el!

Da, e ok, vă aud deja înjurăturile: Asta parcă era Aia-care-îi-face-pe-copii-să- mănânce! Acu’ ne învață cum să îi facem pe copii să NU mănânce?!
Îmi aduc aminte și acum cum îmi spunea mama că, dacă vreau să fiu puternică și cu mușchi ca Popeye, nu schiloadă ca Olive, trebuie să mănânc spanac. Am mâncat? Mănânc acum? NUUUUUUU!
Nu! Și fac parte din statistici: copiii devin dezinteresați de o mâncare imediat cum părinții le spun că trebuie să o mănânce sau că e sănătoasă pentru ei.

Din experiențele mele cu părinții de mofturoși din 5 anii ăștia de când îi fac pe copii să mănânce, pot să vă spun că există niște DONT’S, niște AȘA NU, de care ar trebui să ținem cont cu strictețe, niște expresii de care ar trebui să ne ferim la fel cum ne ferim să îi înjurăm de mă-sa când nu mănâncă 🙂 Cu cât le spunem copiilor povești de genul:

• „Nu o să crești, dacă nu mănânci!”
• „Vrei să rămâi mic sau vrei să te faci mare?”
• „O să te îmbolnăvești, dacă nu mănânci!”
• „Vrei să ajungi la spital?”
• „Lasă că îți băgam mâncare pe venă, dacă pe gură nu vrei!”
  …cu atât mai sigură e calea spre eșec. Copiii care sunt speriați de mâncare sau de procesul hrănirii NU vor mânca. Nici acum, nici când o să se facă mari. Pentru că, ghici ce, o să se facă! 🙂

Dar oare de ce nu ne ascultă copiii, că doar le vrem binele, nu? Doar avem dreptate! Cercetările au evidențiat că omuleții își aleg mâncarea în funcție de plăcerea pe care le-o provoacă alimentul respectiv. Când apelăm noi la logică sau la explicații care-mai-de-care-mai „educate”, copiii se închid, se blochează, refuză, resping, evită. De aia am și inventat Legea: Lăsați-i pe copii să se bucure de mâncare! Pentru că mâncarea e despre plăcere, nu despre frică, amenințări sau „cine nu mănâncă, nu primește”. 

Ce să faceți?

1) Vorbiți despre mâncare din perspectiva copilului!

Ăsta e unul dintre instrumentele pe care le ador. Copilul îți spune că mâncarea asta arată ciudat? Că are o culoare speriecioasă? Că seamănă cu ceva care nu îi place?
Exemple din terapiile mele (dacă vrei să te ajut și pe tine cu copilașul tău, scrie-mi despre voi aici)
– „Mazărea asta arată ca o diaree!”
– „În ciorba asta a vomat cineva?”
– „Cum să mănânc, dacă miroase a căcat în toată bucătăria?”

Ce replici le-ați da copiilor voștri la fiecare dintre cele de mai sus? Ah, ce aș vrea să vă aud! Da’nu-i nimic, puteți să îmi scrieți în comentarii sub articol, abia aștept să „vă batjocoresc”, cum știți voi că fac în conferințele mele și cum vă place, că doar de aia veniți 🙂 

NU! Nu le răspundeți cu:
– „Cum să arate, mamă, a diaree?”
– „Doamne, ferește! Ce porcărie mai e și vorba asta?”
– „Dacă mai vorbești așa, nu mai mănânci cu noi niciodată!”

DAR DA! Răspundeți-le așa:

• Faceți o asociere cu o mâncare pe care știți că o place copilul:
  „Mazărea asta arată ca aia de ai mâncat-o când eram în vacanță în Grecia și te jucai cu copilașii ăia, în seara aia, la restaurant. Mai știi că ați mâncat tot din farfurii?”
• Subliniați aspecte care îi sunt familiare copilului:
  „În ciorba asta am pus și boabe mici de fasole, de alea de care mănânci tu și goale. Ia vezi, le găsești?”
• Combinați mâncarea de pe masă cu altele, ca să modificați culoarea, de exemplu:
  „Dacă pun smântână în ciorba asta, se face din roșie, albă!”

2) Dați atenție multă cuvintelor copilului.

Dacă spune că e „scârbos”, asta înseamnă că a făcut o asociere cu ceva care i-a provocat scârbă în trecut. Încercați să aflați la ce s-a gândit înainte să spună asta.
Dați-i idei, ajutați-l să identifice cât mai exact ce simte:

„E scârbos că ce?”, „La ce te duce gândul când vezi mâncarea asta? La un animal, la un obiect, la o altă mâncare?”, „Unde simți scârbă? În cap, în gură, în nas sau în stomac?”

Rugați-vă copilul să mai dea exemple de alimente sau de situații scârboase, ca să puteți să îi cunoașteți cât mai amănunțit senzațiile și să putem lucra cu ele mai departe.

3) Ajutați-i pe copii să găsească asemănări și diferențe între alimente.

La gust, la culoare, la textură, la cum se aude când mestecă mâncarea. De exemplu: un castravete și un zucchini. Arată la fel, au aproximativ același gust și aceeași textură.

Faceți asta cu cât mai multe dintre alimente, mai ales cu cele pe care copiii le plac. Dacă îi place kaki, de exemplu, introduceți și roșiile portocalii și jucați-vă de-a „să găsim diferențele”.

Întotdeauna, în tot dea u na, joaca de-a mâncarea îi face pe copii să accepte să mănânce mult mai rapid și mai cu bucurie decât „Hai să îți dea mama un castravete! Numai o guriță! Gustă un pic și gata!” 

Da, știu, e greu să nu mai spui de acum înainte „Mănâncă, mamă, că e bun pentru tine!”, „Mănâncă, mamă, dacă vrei să te faci mare!”

E greu, dar merită să „te chinui” 🙂 Mai bine să te chinui tu, decât el 🙂