✔️ Ce simte copilul tău în relația cu mâncarea.
✔️ Motive pentru care copilul refuză să mănânce.
✔️ Instrumente și sfaturi practice care te ajută să schimbi relația copilului tău cu mâncarea.
✔️ Ce să nu îi spui niciodată copilului tău despre mâncare.
“Crina nu este omul care să zică: ,,Nu mergeți la medici”. Ea te trimite, îți zice unde să mergi, îți zice pe ce bubă să cauți și cum să cauți buba…Cea mai bună investiție din viața mea, momentan, e programul Crinei.”
“Mă simt binecuvântată că fac parte din acest program. Am găsit ceva ce am căutat toată viața: o comunitate în care să mă simt cu adevărat înțeleasă, apreciată, iubită, acceptată așa cum sunt, fără să fiu judecată. Aici e un spațiu sigur unde poți să plângi, să râzi, să fii vulnerabil și să spui tot ce ai pe suflet.”
“Am trecut prin toate etapele: de la agonie și gânduri de despărțire la extaz, dar Crina m-a direcționat cum să privesc lucrurile și din punctul lui de vedere și cum pot să-i transmit partenerului ce simt, ca el să mă înțeleagă și să mă ajute în momentele noastre de foc.”
“Am trecut singură 2 ani prin toate provocările cu Cezar. Aici ai toate informațiile la un loc, e WOW pentru că pe mine m-a costat foarte mult timp să mă informez. În program am făcut înțărcarea, renunțarea la scutece și adaptarea la grădiniță…și toate au mers smooth (ușor).”
“Am aflat din program că fiul meu avea nevoie de kinetoterapie. Eu credeam că el se împiedică intenționat ca să-mi atragă atenția. Acum după cinci ședințe se vede clar o diferență. Singură nu m-aș fi gândit la kinetoterapie.”
“Din program am învățat să ne înțelegem mai bine în familie. Avem o dată pe lună întâlnirile bărbaților, taților și ne zicem și noi doleanțele, nevoile și nemulțumirile, iar Crina le traduce soțiilor.”
“Am găsit multe informații care mi-au deschis ochii..am fost învățat cum să cercetez, cum să pun o problemă și cum să o rezolv. Așa am reușit să înțelegem refluxul gastric al fetiței și să-l rezolvăm.”
În acest program avem grijă de toți, de la mic la mare:
✔️ Suport pentru toți membrii familiei:
Întâlniri live de grup, săptămânal, de 2-3 ore, în care discutăm tematici și provocări diverse, acoperind nevoile fiecărui membru al familiei.
În aceste întâlniri abordăm provocări legate de copii, de cuplu, precum și provocări specifice femeilor și bărbaților.
✔️ Fișe personalizate pentru copilul tău, cu anamneză completă și detaliată (analize, tratamente, afecțiuni etc.), pe baza căreia vei primi suport personalizat, oricând ai nevoie.
✔️ Grup privat de WhatsApp, unde devii parte dintr-o comunitate super de părinți premium, în care ne sprijinim reciproc și nu ne judecăm.
✔️ Acces la o platformă cu sute de ore de videoclipuri înregistrate, unde găsești răspunsuri la provocările tale actuale (Exemplu: dermatita atopică, înțărcare, comunicarea în cuplu, refluxul, constipația etc.).
✔️ Acces la live suport alături de Crina, de 2 ori pe lună, sau opțiune de call 1 la 1 cu Crina, cu programare în avans.
✔️ Întâlniri Bonus live, cu invitați experți din diferite domenii.
✔️ Grup Privat de Facebook, unde găsești răspunsuri la întrebările recurente pe care le adresează părinții.