Aceasta este o scrisoare către Fiica mea și către TatălNostrucareneeștiînceruri. Astăzi, fiica mea împlinește 4 ani. Și, cel mai probabil, vom sărbători cu tort și cu sânii mei
Țin să pecizez că e PRIMA dată când scriu un articol ca să îi fac publicitate unui serviciu/produs. Când am mai scris despre
Acest articol este preluat în întregime de pe site-ul iulianaroca.ro (căreia îi mulțumesc)
Zi-mi sincer: ce cuvânt ai pus în loc de puncte-punctele alea din titlu? Pentru că eu m-am gândit la „Who the Food is Crina
„Pe Crina am cunoscut-o la un eveniment despre autonomia copilului. Recunosc, a fost dragoste la prima vedere. Crina este o
Probabil că și tu mi-ai trimis pe whatsapp întrebarea asta cel puțin o dată 🙂 Dacă nu, probabil că ești dintre cele care mi-au trimis
Crina Coliban este femeia la care apelează mămicile în-nevoie-de-consiliere în alimentația copilului- fie că e vorba de alăptare sau de diversificare. Testimonialele
Sunt în spital. Acum câteva clipe mi-am lăsat fetița în spatele unei uși pe care scria „Bloc operator”. De câteva luni îmi tratez fiica în toate felurile holistice, naturiste, alopate,
“Meseria” asta a mea care mă ocupă cu copiii mofturoși îmi aduce în viață femei pe care e musai să le iubesc. Da, știu că “dragoste cu sila nu se poate”, însă, de cele mai multe ori,