Copiii nu mănâncă. Desigur, nu toți copiii. Cei care ajung la mine sigur nu mănâncă. Și, oricât de ciudat ar suna, am ajuns să nu mai mănânc nici eu. Ca să îi înțeleg mai bine și ca să pot să îi ajut mai bine. Asta pe lângă câtă psihologie studiez, cu scopul de a pătrunde cât mai adânc în “ascunzișurile” mofturoșilor.
În articolul acesta o să dezvălui câteva secrete, cu credința că le vor fi de ajutor părinților care nu mai dorm nopțile de frustrare și de disperare.
Săptămâna trecută m-a sunat o mamă și mi-a spus că băiețelul ei de aproape 8 ani i-a spus că vrea să moară.
Copilul (către mamă): Dumnezeu a greșit când m-a făcut pe mine. De ce nu pot să mor și gata?
Mama (către mine): Mi-a zis că decât să mănânce, mai bine moare. Și decât să îl mai forțez să mănânce, mai bine fac alt copil. Mai mâncăcios decât el.

Aceasta este o scrisoare către Fiica mea și către TatălNostrucareneeștiînceruri.

Astăzi, fiica mea împlinește 4 ani. Și, cel mai probabil, vom sărbători cu tort și cu sânii mei laolaltă. Da, sânii mei și trupul meu și creierul meu și laptele meu au îngrijit-o pe copilița mea din prima secundă a ei pe această planetă și până acum.

Cum a fost să alăptez timp de 4 ani, zilele și nopțile, verile și iernile, bolile și sănătățile, lacrimile și râsetele, gângurelile și cuvintele, întrebările și răspunsurile, foamele și poftele?

Țin să pecizez că e PRIMA dată când scriu un articol ca să îi fac publicitate unui serviciu/produs. Când am mai scris despre Doctorulbun sau despre grădinița Heidi, i-am plătit eu pe ei ca să le fac publicitate 🙂

Menționez asta pentru că am văzut câteva comentarii pe facebook cu ceva vreme în urmă, în care unele doamne băteau pariu – păcat că nu cu mine! – că sunt plătită de diverși giganți ca să îi fac pe copilași să mănânce cu bucurie. Reiterez că ce fac eu se numește, la americani, psychology of eating, așa că, indiferent cine m-ar plăti ca să vă influențez să cumpărați vreun produs sau vreun aliment, acestea nu s-ar putea referi sau regăsi în dieta bucuroasă a copiilor voștri. Inclusiv când am participat la o conferință susținută de un brand și am avut înspăimântătoarea surpriză să descopăr în sală că sunt îmbrăcată exact în culorile brandului respectiv, tot nu a fost o relație între mine și ei care să aibă la bază remunerație și pe seama căreia să pot fi “condamnată” că vă împing să le luați copiilor broccoli de la magazinul-cutare :), asta în primul rând pentru că eu nu vorbesc neapărat despre ce să le dați sau cât să le dați copiilor de mâncare, ci mai ales despre CUM să îi hrăniți pe copii, astfel încât să se bucure de mâncare.

Acest articol este preluat în întregime de pe site-ul iulianaroca.ro (căreia îi mulțumesc)

“De fapt, nu doar ei. Și noi, adulții, mâncăm tot cu capul. Doar că nouă ne permitem să facem asta, fără să punem întrebări, dar când vine vorba de copii – las’ că știm noi mai bine; și nu ne batem capul cu capul lor.

Ce vreau să spun? Ei bine, ceea ce am aflat aseară de la Crina Coliban, în cadrul evenimentului despre nutriția copilului, marca Social Moms.

Zi-mi sincer: ce cuvânt ai pus în loc de puncte-punctele alea din titlu? Pentru că eu m-am gândit la “Who the Food is Crina Coliban?”, desigur 🙂
Oamenii tot încearcă să îmi pună etichete: la început a fost “zâna blondă care ne ajută să alăptăm“, după aia a fost “un Dr Dolittle al bebelușilor și al copilașilor“, a apărut “femeia care îi face pe copii să mănânce“, acum sunt “Crina Coliban face stand-up parenting“.
Scriu articolul acesta ca să mă audă

• cele 9 din 10 femei care disprețuiesc felul în care arată
• cele 8 din 10 femei care țin o dietă
• cele 40% dintre fetițele în vârstă de 9 ani care au început deja să țină un regim
• cele 1 din 3 mame care consideră că au un copil mofturos la mâncare (conform unor studii făcute la nivel internațional).

Să audă când le rog, (da, chiar dacă o fac ca aici) să schimbăm ceva, pentru că e clar că ce facem nu funcționează.
Și, așa cum ați văzut că îmi place – cu stilul meu ușor agresiv, care-vă-face-să-râdeți, provocator, științific, creativ, explorator, uneori un pic exagerat, vă rog să primiți aceste “instrumente” și să aflați dacă nu cumva “sună mai bine” decât ce ați avut până acum:

 Acest articol este preluat în întregime de la draga de Iuliana Roca, de pe hrănitorul ei blog, Scrieri felurite

Probabil că și tu mi-ai trimis pe whatsapp întrebarea asta cel puțin o dată 🙂 Dacă nu, probabil că ești dintre cele care mi-au trimis poza fără să mă întrebe dacă e ok “sa fie primit” 🙂

Mamele care au fost la cursurile mele știu că subiectul “caca fetiței/băiețelului meu” e un subiect pe care îl tratez cu seriozitate întotdeauna, chiar dacă doamnele râd-până-plâng, un subiect pe care le încurajez întotdeauna să îl abordeze cu mine. Ca și la oameni, și la copii caca e un fel de “fereastra sufletului”, precum ochii. Glumesc, dar nu prea mult: caca e ce iese pe ușa casei tale, a trupului tău și ne spune foarte multe lucruri despre cum e înăuntru, în casă.

Crina Coliban este femeia la care apelează mămicile în-nevoie-de-consiliere în alimentația copilului- fie că e vorba de alăptare sau de diversificare. Testimonialele părinților care au trecut prin mâna Crinei, căci despre părinți vorbim, nu despre copii, ne-au convins că e persoana potrivită să răspundă întrebărilor din acest domeniu.

Sunt în spital.
Acum câteva clipe mi-am lăsat fetița în spatele unei uși pe care scria “Bloc operator”.

De câteva luni îmi tratez fiica în toate felurile holistice, naturiste, alopate, homeopate, pentru o condiție care nu o lasă să respire pe nas în timp ce doarme. Nu a funcționat nimic și, într-o noapte, când plângeam lângă ea pentru a-nu-știu-câta-noapte, am intrat pe facebook pe grupurile în care am încredere și am dat search după “ORL Brașov”.

   Am citit mult: se contura puternic un nume.
Am citit și mai mult: se contura și mai puternic același nume.

“Meseria” asta a mea care mă ocupă cu copiii mofturoși îmi aduce în viață femei pe care e musai să le iubesc. Da, știu că “dragoste cu sila nu se poate”, însă, de cele mai multe ori, metoda prin care le ajut să îi determine pe copilași să accepte mâncarea e… să le iubesc!

În cele mai multe cazuri, discuțiile mele cu mamele de mofturoși încep cu:

• “Nu mai știu ce să îi mai fac!”
• “Nu înțeleg ceee vreeeeaaaa!”
• “Da, îl oblig să mănânce! Știu că fac rău, dar asta fac!”
• “Copilul ăsta parcă e pus să mă omoare!”

După care urmează detalii dintre cele mai provocatoare despre copilașul care NU mănâncă mai nimic.